Academia de Studii Economice a Moldovei
Facultatea "Relații Economice Internaționale"

Dumitru MOLDOVAN
Decan, Dumitru Moldovan

doctor habilitat, profesor universitar,
membru corespondent AŞM

"Facultatea urmăreşte atât scopul de a transmite viitorilor specialişti în REI un anumit volum de cunoştinţe, cât şi cel de a educa personalităţi creative şi curajoase, care ştiu cum să devină influente, bogate şi de folos ţării."

Facultatea REI a ASEM este o facultate cu  tradiție și  recunoaștere în spațiul universitar din republică, ce oferă studenților programe de studiu de calitate. Este prima facultate din Republica Moldova, care a început să pregătească specialişti în domeniul relaţiilor economice internaţionale, acumulând în această privinţă cea mai bogată experienţă.

Valorile pe care ne bazăm în îndeplinirea misiunii sunt: profesionalismul, responsabilitatea, creativitatea, continuitatea, transparenţa în desfăşurarea activităţilor didactice pentru toţi membrii facultăţii, performanța, calitatea și etica în procesul educațional.

OBIECTIVELE FACULTĂŢII:
  • Pregătirea specialiştilor de înaltă calificare în domeniul relaţiilor economice internaţionale și integrării europne la Ciclul I (Licenţă) şi Ciclul II (Masterat);
  • Studierea aprofundată a două limbi moderne de afaceri;
  • Valorificarea potențialului personalului didactic prin participarea la realizarea programelor de cercetare științifice și /sau proiecte internaționale
  • Dezvoltarea parteneriatelor cu instituţii de învăţământ superior din ţară şi din străinătate, cu mediul de afaceri, organizații şi instituţii naţionale şi internaţionale.
FACULTATEA PREGĂTEŞTE CADRE LA URMĂTOARELE SPECIALITĂŢI ŞI SPECIALIZĂRI:

Ciclul I ( licenţă, 3 ani):

  • Economie mondială şi Relaţii economice internaţionale

Ciclul II ( masterat, 2 ani):

  • Tranzacţii internaţionale şi diplomaţie economică;
  • Comerț exterior  și activitate vamală;
  • Integrarea economică și afaceri europene;
  • Demografie şi economia populaţiei.

Cele două cicluri de licență cât și cele de masterat răspund cerinţelor pieței muncii.  corespund profilului de specializare al facultăţii și pun în valoare competenţele specifice ale corpului profesoral.

STUDENŢII ŞI CORPUL PROFESORAL

Studenţii facultăţii sunt divizaţi în două filiere, conform limbii de predare: engleză şi franceză.

Anual, studenții facultății beneficiază de mobilitate academică pentru cel puțin un semestru la studii în alte universități din țările europene prin programul ERASMUS al Uniunii Europene, de asemenea beneficiază de burse din cadrul AUF.

Studenții facultății editează două buletine informative: în limba franceză – „REI – Francophone” şi în limba engleză – „REI – Action”. Click aici pentru a vizualiza ultimele numere

La facultate activează Euroclubul studenţesc, precum şi Clubul de dezbateri ştiinţifice studenţeşti „Modul economic de gândire”.

Corpul prefesoral se compune din:

  • Cadre didactice de înaltă calificare de la catedrele ASEM;
  • Profesori invitaţi din Franţa, România, Germania, SUA, Marea Britanie, Rusia, Polonia, Italia etc.

În anii 1996-2015 la facultate au ţinut cursuri circa 90 de profesori din străinătate.

Începînd cu 1996, în cadrul facultîţii, funcţionează prima filieră francofonă deschisă în Republica Moldova, filiera care beneficiază de sprijinul multilateral din partea Agenţiei Universitare Francofone.

Facultatea REI a semnat acorduri de cooperare cu alte facultăţi şi universităţi din Franţa, România, Germania, Polonia, Belarus şi alte ţări.

CE SPUN STUDENŢII DESPRE REI: 

„Facultatea REI este o adevărată comunitate de oameni extraordinari, dedicaţi şi profesionişti, cu o atmosferă unică de creativitate şi inspiraţie ce reuneşte studenţii, profesorii şi administraţia facultăţii... Nici nu-mi imaginez că aş fi putut studia la o altă facultate decât REI!

Absolv. facult., Elena Terzi,
Premiul Mare, „Cel mai bun student ASEM”, 2009

„Vrei să devii un super economist? Să-ţi faci studiile în limbi străine şi să cunoşti lumea afacerilor internaţionale? Vino la REI, este ceea ce cauţi!”

Absolv. facult., Viorelia Bodarev,
Premiul I, „Cel mai bun student ASEM”, 2011

„Facultatea REI este o rampă sigură de lansare a viitoarelor personalităţi de valoare.”

Stud. anul. III, Maricica Migalatiev,
Premiul I, „Cel mai bun student ASEM”, 2012

Navigare rapidă

Contacte

 
str.Banulescu-Bodoni 61,
MD-2005, Chișinău, R. Moldova
 
T: 22-41-28
F: 22-19-68