Atelier de Lucru în cadrul proiectului ERASMUS+, COOPERA, Ediția a II-a

La data de 5 noiembrie 2022, în incinta Academiei de Studii Economice din Moldova a fost organizat al doilea atelier de lucru (Expert Workshop) în cadrul proiectului ERASMUS+ „Integrating Dual Higher Education In Moldova and Ukraine – COOPERA” (număr de referința: 617490-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP), coordonat de ASEM.

La deschiderea evenimentului au venit cu mesaje de salut și de conținut tematic Dna Nadejda VELIȘCO, Secretar General la Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Domnul Alexandru STRATAN, prof. univ., dr. hab., membru corespondent al AȘM, Rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova, Doamna Olesea SIRBU, Prorector pentru Relații Internaționale și Proiecte Europene, Coordonator al proiectului COOPERA, care au evidențiat importanța învățământului dual la nivelul învățământului superior.

Evenimentul a fost organizat in format mixt, cu prezența fizică a partenerilor din cadrul universităților din Moldova, Ucraina și Polonia. Colegii, parteneri de proiect COOPERA din Spania, Germania, Ucraina, Bulgaria au fost conectați online.

În cadrul evenimentului au fost prezentate realizările obținute în domeniul învățământului superior dual în Republica Moldova și Ucraina. Reprezentații Academiei de Studii Economice din Moldova, Universității Tehnice din Moldova, Universității Liberă-Internațională din Republica Moldova au prezentat principalele realizări în cadrul pilotării programelor de învățământ superior dual implementate. Parteneri din Ucraina, și anume Universitatea KROK, Universitatea Națională “V.N. Karazin” din Kharkiv și Universitatea Națională de Economie din Odessa, care au prezentat descrierea generală a modelului de învățământ superior dual implementat de către Universități.

Participanții au discutat asupra eforturilor comune în procesul de implementare a sistemului de învățământ dual la nivelul învățământului superior și problemele intervenite în cadrul pilotării a programelor Duale.
Informații suplimentare despre proiect: https://coopera-project.ase.md/