Studenții ASEM au gustat din bucătăria financiar-bancară a celei de-a treia ediții a proiectului educațional „Zoom in Banking | Stagii de practică cu remunerare” 3.0.
Proiectul a fost inițiat în anul 2020 de către Victoriabank, Asociația Businessului European (EBA) și Academia de Studii Economice din Moldova, cu scopul de a îmbunătăți cunoștințele și abilitățile practice ale studenților, prin implicarea celor mai buni specialiști în banking.
Alexandru Stratan, Rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM) a venit cu un mesaj de felicitare adresat organizatorilor pentru buna implementare a proiectului subliniind că: „Colaborarea dintre Victoriabank și ASEM, dar și a celorlalte universități care sunt parte a proiectului este un exemplu clar care arată că beneficiile pot fi mutuale atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru comunitatea academică. Studenții noștri deja sunt încadrați în câmpul muncii de pe băncile universității și noi ne bucurăm că le putem oferi acel suport teoretic, iar banca le oferă acea experiență de care au nevoie pentru a deveni specialiști de valoare.”
Obiectivul acestui proiect presupune instruire în cadrul căreia profesioniștii împărtășesc informații utile din sectorul financiar-bancar. Dar și stagii practice cu remunerare, unde participanții sunt familiarizați cu procesele zilnice ale băncii. După partea practică, studenții au oportunitatea de a fi angajați.