În ASEM a avut loc Lansarea Programului de internship „Stagii de practică cu remunerare” de la maib

În contextul parteneriatului dintre #ASEM şi maib astăzi, 08.09.2022, în Academia de Studii Economice din Moldova a avut loc evenimentul de lansare a ediției a doua a programului de internship „Stagii de practică cu remunerare”.

Manifestaţia a început cu mesajul salut din partea Prorectorului pentru Cercetare şi Parteneriate, Cociug Victoria, dr., conf. univ., şi a continuat cu explicarea detaliată a Programului şi cu relatarea istoriilor de succes ale absolvenţilor ASEM cu statut de angajat maib.

În cadrul evenimentului s-a discutat despre experienţa next level dedicată studenţilor ce oferă posibilitatea de dezvoltare profesională și de acumulare a experienței valoroase în domeniile de interes. Din perioada internshipului fac parte sesiuni de mentorat, trasarea obiectivelor și sarcinilor setate conform poziției ocupate, evaluarea și premierea rezultatelor obținute, precum și șansa de angajare în cadrul companiei.

Proiectul va starta pe 3 octombrie 2022, pe o durată de 6 luni şi va cuprinde 9 domenii de stagiu (HR, Resurse Umane, Contabilitate, Trezorerie, Planificare şi Bugetare, MIS&Reporting ş.a.). Programul stagiului va fi de 3-4 ore pe zi combinat cu programul de studii. 

Beneficiile participării în cadrul programului de internship:

  • șansa să înveți de la specialiștii de top ai celei mai mari bănci din Moldova
  • traininguri de dezvoltare profesională și personală
  • aplicarea cunoștințelor teoretice în practică
  • posibilitatea de a combina studiile universitare și stagiul la maib
  • bursă lunară de 2000 lei net/lună pe toată durata stagiului
  • card bancar oferit gratuit
  • oportunitatea de a dezvolta și implementa proiecte ambițioase pentru maib și sectorul bancar
  • posibilitatea de angajare în cadrul oficiului central maib, la finalizarea programului de internship

Pentru detalii şi înregistrare, click AICI.

Eveniment organizat de Serviciul Marketing, Parteneriate şi Carieră al ASEM.