CONFERINȚA ȘTIINȚIFICĂ INTERNAȚIONALĂ „DEZVOLTARE PRIN CERCETARE ȘI INOVAȚIE – 2023”, EDIȚIA a IV–a 

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA, în parteneriat cu Universitățile din România, Turcia, Armenia, Bulgaria și Ucraina organizează

CONFERINȚA ȘTIINȚIFICĂ INTERNAȚIONALĂ ANUALĂ
„DEZVOLTARE PRIN CERCETARE ȘI INOVAȚIE – 2023”,
EDIȚIA a IV–a ,
CONFERINȚA ONLINE PENTRU CERCETĂTORI, DOCTORANZI  ȘI POSTDOCTORANZI

CHIȘINĂU, 25 august 2023

Stimați CERCETĂTORI, DOCTORANZI și POSTDOCTORANZI,

Academia de Studii Economice din Moldova, în parteneriat cu Universitățile din România, Turcia, Armenia, Bulgaria și Ucraina, vă invită cu drag să participați la Conferința științifică internațională virtuală „Dezvoltare prin cercetare și inovare – 2023”, Ediția a IV-a, care va avea loc pe 25 august 2023.

Conferința își propune să ofere studenților doctoranzi și post-doctoranzi oportunitatea de a-și împărtăși rezultatele cercetării și de a stimula schimbul de rezultate ale cercetării la nivel internațional.

Evenimentul se concentrează pe următoarele domenii de cunoaștere: economie, contabilitate, audit și analiză economică, informatică, cibernetică, logistică și supply chain management, finanțe, inovare, antreprenoriat, sociologie, științe juridice, agricultură, mediu, sănătate, turism etc., toate vizând structurarea, fundamentarea, testarea și aplicarea de noi metode și strategii de cercetare-dezvoltare-inovare. Cercetarea inter-, trans- și multidisciplinară este încurajată și binevenită.

Date și termene importante
  • 4 august 2023 – Termen limită de înregistrare
  • 11 august 2023 – Acceptarea și anunțarea Programului conferinței
  • 25 august 2023 – Conferința științifică internațională (virtuală).
  • 30 septembrie 2023 – Depunerea lucrării integrale (urmând cerințele de editare a lucrării – Descarcă TEMPLATE aici)
Programul conferinței
Pentru a vă înscrie la Conferință accesați linkul:

CONFERINŢA Internatională online “Dezvoltare prin Cercetare şi Inovare – 2023” – Google Forms

Toate lucrările vor fi trimise la următoarea adresă de e-mail: stiinta@ase.md
Lucrările acceptate (după o dublă recenzare) vor fi publicate în Culegerea de Articole Selective ale Conferinței.
Lucrările Conferinței vor fi înregistrate în Instrumentul Bibliometric Național ( https://ibn.idsi.md ) și în Repozitorul Instituțional al Academiei de Studii Economice din Moldova – IREKhttps://irek.ase.md/xmlui/ ) .

Fiecare articol acceptat și inclus în volumul Culegerii de Articole selective ale conferinței va primi un cod DOI unic.

Președinte al Comitetului de Organizare,
dr. hab., prof. univ., m.c. al AȘM
Alexandru STRATAN,
Rector, Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM)