În perioada 12-13 aprilie 2023, în FinTech Hub ASEM se desfăşoară Conferinţa „FinTech Future”.
Scopul evenimentului este de a conecta reprezentanții instituțiilor publice din domeniu cu entuziaștii pasionați de finanțe și IT, și de a oferi informații cu privire la evoluția reglementărilor și politicilor în domeniu.”
La deschiderea Conferinţei, Rectorul ASEM, Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., membru corespondent al AŞM, în discursul său, a menţionat: „Conferința de astăzi reprezintă o oportunitate importantă pentru a explora și înțelege modul în care domeniul FinTech va modela viitorul economiei și societății noastre”.
- Quo vadis Fintech? sau cum sistemul bancar din Republica Moldova integrează tehnologiile informaționale
- Cum reușește sectorul ne bancar să combine armonios serviciile financiare și digitale pentru a îmbunătăți experiența consumatorilor?
- RegTech – actori cheie și agenda Fintech
- EdTech – data science and AI / Panel de discuții
- Demo Day Accelerator 2022/2023
În cea de-a doua zi se va desfăşura Masă rotundă „Cum ”data science” și inteligența artificială redefinesc domeniul Fintech și procesul educațional?”
În cadrul evenimentului, participanții au posibilitatea de a afla direct de la reprezentanții instituțiilor publice cu rol-cheie în dezvoltarea cadrului de reglementare pentru facilitarea domeniului Fintech, companii din domeniu bancar și nebancar, despre evoluții și produse/ servicii noi.
Evenimentul este dedicat părților interesate din Fintech și industriilor conexe, inclusiv reprezentanților Ministerelor, Băncii Naționale a Moldovei, Băncilor Comerciale, Asociațiilor de Afaceri și de Profil, Universităților și Colegiilor/Centrelor de excelență, Instituțiilor Publice cu rol în dezvoltarea antreprenoriatului, companiilor din domeniul FinTech, IT și sectoarelor conexe, precum și studenților și entuziaștilor interesați de FinTech și TechFin.