În data de 11 octombrie 2023, Domnul Sergiu HAREA, președintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a susținut în fața studenților ASEM o prelegere publică despre oportunitățile și perspectivele dezvoltării antreprenoriatului în Republica Moldova.
La eveniment au fost prezenți rectorul ASEM, Dl Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., membru corespondent al AŞM, cadre didactice și studenți.
„Avem onoarea și plăcerea de a avea o colaborare frumoasă cu Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, iar domnul președinte Sergiu HAREA este așteptat cu brațele deschise ori de câte ori se reîntoarce acasă – în familia ASEM” a spus domnul rector, Alexandru STRATAN, menționând faptul, că dl HAREA este absolvent al ASEM, promoția anului 1993, mai apoi timp de 8 ani activând în calitate de lector la Catedra de Contabilitate.
În cadrul prelegerii în fața studenților REI, BAA și TISE, dl Sergiu HAREA a oferit informații despre starea actuală a mediului de afaceri din Republica Moldova, tinerii au fost informați referitor la norme și standarde ce vizează atât companiile exportatoare și importatoare din țară, cât și companiile cu operațiuni pe piața internă. La fel au fost ghidați și consiliați privind inițierea propriilor afaceri, această experiență îi va ajuta pe studenți să-și clarifice obiectivele, inspirându-i să se pregătească mai bine pentru viitorul lor profesional.
La eveniment au fost abordate mai multe subiecte precum: oportunitățile mediului de afaceri a Republicii Moldova; istoricul, activitatea, serviciile prestate și proiectele CCI a RM, ceea ce le-a permis studenților să conștientizeze oportunitățile, care există pe piața muncii.
Lecția publică a inclus și rubrica întrebări-răspunsuri, studenții fiind extrem de interesați asupra subiectului „afaceri personale”, aflând direct de la președintele CCI despre experiență, riscuri și perspectivele dezvoltării antreprenoriatului în Republica Moldova.
Acțiunea este organizată în cadrul Campaniei de promovare și informare „De 105 ani împreună dezvoltăm afaceri”, realizată în contextul marcării pe 20 octombrie a jubileului de 105 ani de la fondarea CCI a RM.