În data de 14 noiembrie 2023, membrii echipelor de lucru din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova au participat la cea de-a cincea ședință a consorțiului proiectului Erasmus+ „Enhancement of Quality Assurance in Higher Education System in Moldova – QFORTE”, co-finanțat de către Programul Erasmus+ al Uniunii Europene (număr de referință 618742-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP), ASEM – instituție parteneră.
La eveniment au participat reprezentanți ai echipelor de lucru de la Universitatea de Stat din Moldova (USM), Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB), Universitatea de Stat „B.P.Hașdeu” din Cahul (USC), Universitatea de Stat din Comrat (KDU), Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP), Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC), Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova (MEC), Universitatea din Salamanca (USAL), Universitatea din Leipzig (UNILEIPZIG), Institutul European de Dezvoltare și Cercetare a Politicilor din Maribor (EPDRI), Reţeaua Agenţiilor de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior din Europa Centrală și de Est (CEENQA).
Obiectivul principal al evenimentului a fost analiza performanțelor realizate în cadrul proiectului QFORTE și realizarea sarcinilor și activităților rămase până la finalizarea proiectului.
În cadrul întâlnirii, coordonatorul de proiect – dr. Nadejda VELIȘCO, secretar general al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, a informat membrii consorțiului despre confirmarea oficială primită de la Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură cu privire la prelungirea proiectului cu 6 luni, cu data de încheiere – 14 mai 2024. Partenerii au discutat rezultatele obținute în cadrul fiecărui pachet de lucru, o atenție deosebită fiind acordată dezvoltării cadrului legislativ în domeniul asigurării calității în învățământul superior. Domnul Andrei CHICIUC, președintele Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare a prezentat o informație privind activitățile și sarcinile ce urmează a fi îndeplinite.
Din partea ASEM prezentarea a fost realizata de către Dr. Rodica CRUDU, coordonator instituțional de proiect, prin care a informat despre Strategia Privind Asigurarea Calității în cadrul ASEM pentru perioada 2022-2026, aprobată prin decizia senatului din 29.06.2022, Strategia de dezvoltare ASEM pentru perioada 2023–2027, capitolul Activitatea didactică și metodică, aprobată prin decizia senatului din 23.12.2022 și Strategia ASEM privind managementul riscurilor, aprobată de Senatul ASEM din 26.02.2021. De asemenea, o atenție deosebită a fost acordată îmbunătățirii capacităților instituționale de implementare a reformei asigurării calității prin consolidarea structurilor universitare.
Un subiect important a fost acreditarea internațională de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), care a fost obținută cu succes de către cinci instituții partenere din Moldova, printre care și Academia de Studii Economice din Moldova.
A doua parte a întâlnirii a fost dedicată organizării celui de-al treilea atelier de lucru, discuțiilor despre activitățile de diseminare desfășurate de universitățile partenere din Republica Moldova și managementului financiar.
Pentru informații detaliate, accesați pagina instituțională a proiectului QFORTE: https://bri.ase.md/qforte/.