Manifestări academice organizate cu prilejul Zilei ASEM și Zilei Economistului: o platformă de dialog și colaborare internațională

În perioada 16-21 septembrie 2024, Academia de Studii Economice din Moldova a fost gazda unei săptămâni pline de evenimente remarcabile, organizate cu prilejul Zilei ASEM și Zilei Economistului. Evenimentele au reunit cercetători, profesori, studenți, funcționari publici, reprezentanți ai mediului de afaceri și experți din diverse domenii, oaspeți de peste hotare, oferind o platformă de discuție și colaborare asupra celor mai actuale provocări și oportunități economice și educaționale.

Pe parcursul săptămânii, participanții au avut ocazia să interacționeze cu personalități de renume din sfera academică și de afaceri, să participe la lansări de carte, mese rotunde, expoziții și conferințe, toate cu scopul de a consolida legăturile dintre mediul academic și cel economic, de a promova inovația și competitivitatea.

Iată câteva dintre momentele care au marcat această săptămână:

Inaugurarea Expoziției de carte cu vânzare „ACADEMICA”

Pe 16 septembrie a fost inaugurată Expoziția de carte cu vânzare „Academica”, care a adus în atenția publicului cele mai noi apariții editoriale de la Editura ASEM și Editura ASE București. Evenimentul a fost o oportunitate pentru profesori, cercetători și studenți de a explora, achiziționa publicații relevante și de a interacționa cu specialiști din domeniul academic.

Lansarea cărții „The Elgar Companion to Information Economics”

Pe 17 septembrie, ASEM a fost gazda lansării cărții „The Elgar Companion to Information Economics”, o lucrare de referință în domeniul economiei informației. Contribuțiile dlui Serghei Ohrimenco, dr. hab., prof. univ. și a colegilor săi au fost înalt apreciate de comunitatea academică, această monografie fiind considerată o resursă valoroasă pentru cercetători și practicieni.

Sesiune de promovare a apelurilor ANCD și Programul „Orizont Europa”

La fel, pe 18 septembrie, ASEM a organizat o sesiune de promovare a apelurilor Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD) și o sesiune de informare despre Programul Uniunii Europene pentru Cercetare și Inovare „Orizont Europa”, facilitând accesul cercetătorilor și instituțiilor academice la oportunități de finanțare internaționale.

Deschiderea Biroului Centrului de Comerț al ASE București în Chișinău

Pe 19 septembrie, Academia de Studii Economice din București a deschis oficial un birou al Centrului de Excelență în Comerț Exterior în Chișinău. Acest eveniment marchează o extindere semnificativă a colaborării economice și comerciale dintre România și Republica Moldova, oferind un hub strategic pentru dezvoltarea relațiilor economice bilaterale.

Masa rotundă „Provocări și perspective macroeconomice pentru România și Republica Moldova”

În aceeași zi, ASEM a găzduit masa rotundă dedicată provocărilor și perspectivelor macroeconomice pentru România și Republica Moldova. Evenimentul a fost moderat de dr. Ionuț Pandelică și a reunit experți economici, reprezentanți ai Guvernului și lideri din mediul de afaceri pentru a discuta problemele economice actuale și oportunitățile de dezvoltare durabilă.

Conferința Științifică Internațională „Competitivitate și inovare în economia cunoașterii”, Ediția a 28-a

Zilele ASEM s-au încheiat cu Conferința Internațională „Competitivitate și Inovare în Economia Cunoașterii”, desfășurată pe 20-21 septembrie. Conferința a adus în discuție evoluția tranziției către societatea informațională globală, integrarea cercetării din Republica Moldova în rețelele globale și importanța interdisciplinarității în cercetare, dezvoltare și inovare. Pe parcursul a două zile, participanții la conferință au prezentat comunicări în cadrul a 10 secțiuni tematice. Evenimentul a întrunit peste 400 de cercetători din mai multe centre universitare din SUA, România, Ucraina, India, Austria, Cehia, Franța, Lituania, Bulgaria și din alte state UE, precum și din Republica Moldova, inclusiv de la ASEM.