Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) găzduiește o sesiune de informare organizată de Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD), dedicată prezentării concursurilor de proiecte din domeniul cercetării și inovării pentru anul 2025.
Evenimentul va avea loc pe data de 14 februarie 2025, ora: 12:30 – 15:00, Locația: Student Hub, Blocul B, Parter, Academia de Studii Economice din Moldova.
Programul evenimentului:
12:30 – 13:00 | Înregistrarea participanților.
13:00 | Cuvânt de deschidere din numele Rectorului ASEM, Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., m.c. al AȘM.
13:05 | Cuvânt de salut din numele dnei Director General al ANCD, Aurelia HANGANU, dr. hab., prof. univ.
13:15 | Prezentarea pachetelor apelurilor proiectelor:
– Concursul proiectelor de stimulare a excelenței cercetătorilor științifice pentru anii 2025-2026;
– Concursul proiectelor pentru tinerii cercetători pentru anii 2024-2025;
– Concursul proiectelor comune de colaborare cu diaspora științifică și organizațiile din domeniile cercetării și inovării din Republica Moldova (Programul ReBRAIN);
– Concursul proiectelor pentru dezvoltarea capacităților de participare la Programul Orizont Europa pentru anul 2025;
– Concursul proiectelor de vouchere inovaționale pentru anul 2025.
14:10 | Sesiunea de întrebări și răspunsuri.
14:25 – 14:30-15:00 | Încheierea sesiunii de informare.
Evenimentul se adresează cercetătorilor, cadrelor universitare și organizațiilor din domeniul cercetării și inovării, interesate de noile oportunități de finanțare.
Pentru mai multe detalii, accesați site-ul oficial ANCD: https://ancd.gov.md/ro
Confirmarea participării: vă rugăm să transmiteți numele participanților până la 13 februarie 2025 la adresa stiinta@ase.md sau veniți direct la locația menționată (Student HUB ASEM, bl. B., Parter, str. Banulescu Bodoni 59).
Nu ratați această oportunitate de a afla cum puteți obține finanțare pentru proiectele voastre de cercetare-inovare!
Vă așteptăm!
Eveniment organizat de ANCD în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Moldova.