La data de 17 decembrie 2025, în cadrul unității de curs „Instituții și instrumente de finanțare a proiectelor investiționale”, s-a desfășurat workshop-ul practic „Mecanisme de finanțare a proiectelor investiționale – ODA și Agenția de Investiții: oportunități și practici”, organizat de Larisa MISTREAN, dr., conf. univ., din cadrul Departamentului Investiții și Activitate Bancară. Evenimentul a fost destinat masteranzilor din anul I ai Programului de master „Investiții și Fonduri Europene”.
Workshop-ul a avut ca obiectiv prezentarea celor mai importante mecanisme de sprijin pentru antreprenori și investitori din Republica Moldova, oferind participanților o perspectivă aplicată asupra instrumentelor financiare disponibile.
Evenimentul a beneficiat de expertiza a doi specialiști din instituții-cheie:
- Isae SPÎNU, șeful Departamentului Operațional al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), care a prezentat programele de granturi, garanții, credite avantajoase și soluții pentru digitalizarea și dezvoltarea afacerilor;
- Mircea-Florin SANDU, specialist principal în cadrul Direcției Atragere Investiții la Agenția de Investiții (Invest Moldova), care a explicat instrumentele de atragere a investițiilor și oportunitățile pentru proiecte strategice.
Prin acest workshop, masteranzii au avut ocazia să interacționeze direct cu experți din domeniu, să adreseze întrebări și să înțeleagă modul în care instituțiile naționale contribuie la dezvoltarea mediului investițional și antreprenorial.









