Studenții Academia de Studii Economice din Moldova sunt invitați să participe la workshopul „Conflictul – reacție sau poziție?”, un eveniment dedicat dezvoltării personale și consolidării abilităților de gestionare a situațiilor tensionate din mediul academic și profesional.
Atelierul propune o abordare practică și interactivă, axată pe înțelegerea mecanismelor interioare care se activează în momentele de presiune și pe dezvoltarea capacității de poziționare conștientă. Participanții vor explora:
- Ce se activează în interior atunci când apare presiunea?;
- Diferența dintre reacția automată și poziționarea conștientă;
- Cum să rămâi stabil atunci când ceilalți reacționează?;
- Cum să construiești respect fără confruntare inutilă?
Locația: Sala „Dumitru Moldovan”, nr. 414, Bloc B, ASEM;
Data: 18 martie 2026;
Ora: 13:00–14:30.
Workshopul nu este despre evitarea conflictului, ci despre maturizarea prin el – despre transformarea momentelor dificile în oportunități de creștere, claritate și influență personală.
Studenții care doresc să învețe să aleagă poziția, nu reflexul, sunt așteptați să participe.






