ASEM a organizat cea de-a XXX-a ediția a Conferinței Științifice Internaționale „Competitiveness and Innovation in the Knowledge Economy”

În Academia de Studii Economice din Moldova a devenit o tradiţie de a marca Ziua ASEM și Ziua Economistului prin organizarea mai multor manifestări ştiinţifice. În acest an, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la fondarea ASEM, în zilele de 25 și 26 septembrie, s-a desfăşurat Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Competitivitate şi Inovare în Economia Cunoaşterii”, ediția a 30-a.

Evenimentul a reunit cercetători, cadre didactice, doctoranzi și specialiști din Republica Moldova și din numeroase instituții academice și de cercetare din străinătate, oferind un cadru amplu pentru prezentarea rezultatelor cercetărilor recente, schimbul de idei și consolidarea cooperării științifice internaționale.

Lucrările conferinței s-au desfășurat în format hibrid și au fost structurate în 13 sesiuni tematice, care au reflectat diversitatea și interdisciplinaritatea cercetării contemporane: de la noile tendințe în business și administrație, politici economice pentru reziliență și sustenabilitate, integrare europeană și relații economice internaționale, până la contabilitate și audit, tehnologii informaționale, analiza datelor, finanțe, drept economic, biblioteci contemporane, sisteme agroalimentare digitale, industrii culturale și creative, inteligență artificială și transformare digitală.

Diversitatea subiectelor abordate a evidențiat preocuparea comunității academice pentru identificarea unor răspunsuri fundamentate științific la provocările economice și sociale actuale.

Cea de-a XXX-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale „Competitiveness and Innovation in the Knowledge Economy” a adus împreună idei, experiențe și perspective diferite, transformând ASEM, timp de două zile, într-un spațiu al dialogului științific, al colaborării și al generării de noi direcții de cercetare.