Ambasadorul Republicii Azerbaidjan E.S. Ulvi Bakhshaliyev în vizită la ASEM

În data de 9 aprilie 2024 Excelența Sa Ulvi BAKHSHALIYEV, Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova a întreprins o vizită la ASEM, unde a avut o întrevedere cu rectorul ASEM, dl Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., membru corespondent al AȘM și dna Olesea SÂRBU, dr., Prorector pentru relații internaționale și proiecte.

Discuțiile cu Excelența Sa, domnul Ulvi BAKHSHALIYEV, Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, au vizat explorarea oportunităților actuale de stabilire a unor relații de colaborare în plan larg și diversificat, cu dezvoltarea schimbului de informații științifice, tehnice și de experiență atât a studenților, cât și a personalului didactic.

Rectorul ASEM, dl Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., membru corespondent al AȘM, și-a exprimat deschiderea pentru colaborarea și dezvoltarea capacităților instituționale, apreciind drept incontestabil schimbul de cunoștințe și de experiență între cele două țări.

Reziliența, prosperitatea și cooperarea cu Republica Azerbaidjan vor aduce un suport important în sprijinirea ASEM la dezvoltare  durabilă, în procesul educațional și de cercetare, în beneficiul viitorului parteneriat între cele două țări.