Apogeul Zilelor Francofoniei-2026 la CEF-ASEM celebrat prin vocea tinerilor

În cadrul programului Zilele Francofoniei-2026 în Republica Moldova, coordonat de Biroul Național AUF-Moldova, seria evenimentelor organizate de Centrul Francofon de Angajabilitate al ASEM (CEF-ASEM) a culminat pe 19 martie cu cel de-al treilea concurs dedicat studenților francofoni – concursul de discursuri, întitulat „Les Orateurs de la Francophonie”. Activitatea a întrunit studenți francofoni și public pasionat de limba franceză de la toate facultățile ASEM și de la Colegiul Național de Comerț, într-un cadru academic vibrant, celebrând arta exprimării verbale și talentul oratoric al tinerilor asemiști.

Evenimentul a debutat într-o atmosferă jovială, cu mesajul de bun venit al coordonatoarei CEF-ASEM, dr., conf. univ. Elina BENEA-POPUȘOI. Un moment simbolic festiv l-a constituit înmânarea Attestations de participation studenților care anterior au finalizat cu succes cursul de limba franceză cu durata de 30 de ore, organizat de CEF-ASEM. Cursul a fost susținut de dr., lector univ. Lucia VESTE, căreia îi adresăm sincere mulțumiri pentru profesionalism și colaborarea excelentă cu studenții.

Concursul a reunit studenți participanți care au demonstrat competențe lingvistice solide, dar și curajul de a vorbi în fața unei audiențe numeroase. Juriul a evaluat prestațiile participanților și a stabilit clasamentul, apreciind originalitatea, claritatea mesajelor și calitatea exprimării. Publicul prezent a contribuit la atmosfera dinamică, oferind susținere și încurajare participanților. Discursurile prezentate au abordat teme variate și actuale, evidențiind capacitatea studenților de a argumenta și structura mesaje într-o limbă de circulație internațională. Evenimentul a confirmat că oratoria rămâne o competență esențială în formarea profesională și personală a studenților asemiști, iar stăpânirea limbii franceze deschide oportunități inedite într-un context intercultural.

Aprecierile noastre se îndreaptă către toți participanții la concurs, care au demonstrat încredere și respect pentru arta comunicării: ● TIMUȚA Anastasia (gr. InfA-233) facultatea TISE; ● VASILIEV Ruslana-Anastasia (gr. EMREI-253) facultatea REI; ● DARII Nicoleta (gr. Jur-231), MIHALAȘ Alexandra (gr. Tur-252) de la CNC; ● CIUDIN Adelina, SANDU Pimen (gr. EMREI-252) facultatea REI; ● MAHU Daniela (gr. FB-233) facultatea Finanțe; ● GOREACII Silvia (gr. D-252) facultatea EGD; ● LESNIC Renata (gr. MKL-253) facultatea BAA; ● ZAMISNÎI Carolina (gr. EMREI-253), CEBOTARENCO Vlada (gr. EMREI-241), AYDIN Alina (gr. EMREI-232) facultatea REI.

Adresăm mulțumiri speciale membrilor juriului:– Larisa DODU-GUGEA, dr., conf. univ., decana Facultății REI, șefa Filierei Francofone REI; Elina BENEA-POPUȘOI, dr., conf. univ., directoarea CEF-ASEM, precum și profesorilor de limbă franceză –Djulieta RUSU, dr., conf. univ.; Lucia VESTE, dr., lector univ.; Cristina MAHU, profesoară, pentru dedicația și profesionalismul Dlor.

Prin acest concurs, seria evenimentelor consacrate Francofoniei la ASEM a ajuns la un final firesc și memorabil, confirmând interesul studenților pentru dezvoltarea competențelor de comunicare și pentru valorile culturii francofone. De la cuvânt la idee și de la idee la discurs, Zilele Francofoniei-2026 la CEF-ASEM au demonstrat că limba franceză rămâne un instrument viu de învățare, dialog și afirmare.

Centrul Francofon de Angajabilitate al ASEM este un proiect comun al Agenției Universitare a Francofoniei cu ASEM, proiect major ce vizează să sporească angajabilitatea și antreprenoriatul studenților, beneficiind de suportul Biroului Național AUF-Moldova. Persoanele interesate sunt invitate să viziteze pagina facebook și pagina CEF-ASEM pe portalul AUF, precum și spațiul CEF amplasat în sala 411 bloc B, ASEM.