ASEM a participat la Târgul de Cariere, 2022

În perioada 11-12 noiembrie 2022, Academia de Studii Economice din Moldova a participat la Târgul de Cariere, eveniment organizat la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”.

Această ediție a fost marcată de prezența unui număr mare de companii internaționale, locale și instituții publice, care au anunțat posturile vacante și au prezentat ofertele de joburi pentru absolvenți și profesioniști, dar şi ofertele educaţionale, ori studiile reprezintă punctul de pornire spre o carieră de succes.

Prezenţa ASEM a fost una indispensabilă la manifestaţie, întrucât instituţia asigură formarea specialiștilor la 6 nivele educaționale: Colegiu, Licență, Masterat, Doctorat, Post-doctorat, Formare continuă, iar până în prezent a pregătit peste 70 mii de specialiști, care au devenit manageri de top în companii din țară și de peste hotare, au fondat afaceri și au dezvoltat branduri recunoscute la nivel național și internațional, gestionează ministere și organizații publice, reprezintă interesele țării în diverse organisme internaționale, dețin performanțe remarcabile în cercetare și educație economică.

Târgul a oferit oportunitatea de a face schimb de experiențe, de a discuta direct cu angajatorii, de a primi pe loc răspunsuri la întrebări, de a lua pulsul pieței muncii şi de a afla mai multe despre tendințele în recrutare şi de pe piaţa educaţională.