Conferința de finalizare a proiectului COMPASS

În data de 12 octombrie 2022, în regim hibrid a avut loc a Conferința de finalizare a proiectului ERASMUS+ “Towards European University Lifelong Learning Model In Moldova – COMPASS” (număr de referință: 597889-EPP-1-2018-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP), cofinanţat de Uniunea Europeană.

În cadrul Conferinței COMPASS au fost prezentate rezultatele implementării proiectului, următorii pași de parcurs în vederea consolidării culturii Învățării pe tot Parcursul Vieții (ÎPV) în Moldova, dar și tendințe, provocări, perspective de dezvoltare a ÎPV.

În cadrul Conferinței a fost lansat conceptul Reţelei universităților RM în domeniul ÎPV, fiind semnat Memorandumul de înțelegere de către 6 Universități: Academia de Studii Economice din Moldova, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Universitatea de Educație Fizică și Sport, Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”, Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova și Universitatea de Stat din Comrat, care își propun să colaboreze în continuare în vederea dezvoltării și promovării culturii ÎPV în Moldova.

Agenda evenimentului poate fi consultată accesând următorul link: https://drive.google.com/file/d/1p0rf_UAkpDfEC0OXAhwcqeCNIALVuT4Q/view?usp=sharing

Poze de la evenimentul COMPASS: https://drive.google.com/drive/folders/1hNMMrXb5j2EHNgQmq1OAzHfk157Glx1b?usp=sharing

Proiectul COMPASS a fost implementat în Moldova în perioada 2018-2022 sub coordonarea Academiei de Studii Economice din Moldova: coordonator proiect – Olesea Sârbu, prorector pentru relații internaționale și proiecte, doctor în economie; manager proiect – Tatiana Bucos, doctor, conferențiar universitar, departamentul Teorie și Policiti Economice.

Cele mai importante rezultate ale implementării proiectului COMPASS:

1. A fost dezvoltat cadrul normativ în domeniul ÎPV – pe durata proiectului au fost elaborate și supuse discuțiilor publice 3 documente regulatorii, care vor intra în vigoare după aprobarea de către Ministerul Educației și Cercetării din Moldova:
• Regulamentul privind validarea educației nonformale și informale în învățământul superior;
• Regulamentul privind aplicarea Sistemului european de credite transferabile ECTS în cadrul programelor de formare profesională continuă în instituțiile de învățământ superior;
• Regulamentul privind formarea profesională continuă a personalului academic universitar.

2. A fost ajustată structura organizatorică a universităților partenere și dezvoltat cadrul regulatoriu intern pentru a facilita dezvoltarea programelor și serviciilor ÎPV: au fost create/consolidate structuri interne responsabile de ÎPV în fiecare dintre cele 6 universități partenere, au fost elaborate Strategii universitare în domeniul ÎPV, planuri de implementare și Ghiduri universitare în domeniul ÎPV. Centrele universitare ÎPV au fost integrate în organigramele universităților.

3. Au fost create condiții pentru facilitarea capacităților instituționale pentru implementarea reformei ÎPV în universitățile partenere: cadrele didactive au beneficiat de Training pentru Traineri în vederea dezvoltării programelor ÎPV, dar și au fost ghidate și monitorizate la etape de pilotare a cursurilor noi; au fost dezvoltate servicii ÎPV focusate pe acordarea suportului pentru beneficiarii programelor ÎPV dar și pe susținerea dezvoltatorilor de programe ÎPV, a fost susținută crearea de noi centre universitare ÎPV prin dotarea cu echipament modern.
În consorțiul proiectului COMPASS participat 16 parteneri din Moldova și UE.

Parteneri din Republica Moldova:
• Academia de Studii Economice din Moldova
• Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice
• Universitatea de Educație Fizică și Sport
• Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creanga”
• Universitatea Cooperatist Comercială din Moldova
• Universitatea de Stat din Comrat
• Consiliul Rectorilor din Moldova
• Ministerul Educației și Cercetării din Moldova
Parteneri UE:
• European University Continuing Education Network (Belgia)
• Universitatea din Turku (Finlanda)
• Universitatea de Formare Continuă din Krems (Austria)
• Universitatea din Graz (Austria)
• Institutul de Cercetări și Dezvoltare Politică Europeană (Slovenia)
• Universitatea din Barcelona (Spania)
• Universitatea din Genova (Italia)
• Universitatea din Brest (Franța)
Pentru a cunoaște mai multe despre rezultatele proiectului COMPASS, accesați pagina oficială a acestuia: http://compass-project.md/.