Curs de formare continuă „Prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă: hărțuirea pe criteriu de sex și hărțuirea morală”

EXPERT AKTIV GROUP (EAG), România, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Republica Moldova (ASEM), organizează cursul de formare continuă „Prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă: hărțuirea pe criteriu de sex și hărțuirea morală”.

Parteneriatul dintre ASEM și EXPERT AKTIV GROUP valorifică experiența academică și recunoașterea instituțională a ASEM, precum și expertiza practică și europeană a EAG, oferind participanților programe de instruire aliniate standardelor europene.

Formator al programului este Constantin Bogdan Negulescu, specialist în legislația muncii, management organizațional și elaborarea reglementărilor interne privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă.

Evenimentul se va desfășura la data de 16 iulie 2026, la Centrul de Conferințe MERCURE CENTER Hotel din Chișinău.

Programul are drept obiectiv dezvoltarea cunoștințelor și competențelor necesare pentru prevenirea, identificarea și gestionarea eficientă a situațiilor de hărțuire la locul de muncă. În cadrul cursului vor fi abordate aspecte ce vizează clarificarea conceptelor privind hărțuirea pe criteriu de sex și hărțuirea morală (mobbing), dezvoltarea competențelor practice pentru gestionarea situațiilor critice, precum și aprofundarea cadrului legislativ național și internațional relevant.

Activitățile de formare vor include prezentări tematice, dezbateri și analize de caz, structurate în următoarele module:

  • Modulul 1. Legislație: Directive europene; Legislație națională (România & Republica Moldova).
  • Modulul 2. Conceptul de hărțuire: Hărțuirea morală (mobbing) vs. hărțuirea pe criteriu de sex.
  • Modulul 3. Tipologii și exemple: Conduita verbală, fizică și non-verbală; Acțiuni de izolare, desconsiderare și discreditare profesională a victimei.
  • Modulul 4. Măsuri de prevenție: Obligațiile angajatorilor, evaluarea riscurilor, elaborarea politicilor antihărțuire interne.
  • Modulul 5. Tehnici de comunicare: Asertivitate vs. comunicare pasiv-agresivă; Medierea conflictelor.
  • Modulul 6. Gestionarea cazurilor: Reclamații informale, formale și externe; Rolul martorilor și procedurile de investigare.
  • Modulul 7. Consecințe: Impactul psihologic asupra victimei; Efectul asupra productivității organizației; Răspunderea legală și financiară.
  • Modulul 8. Aplicații practice: Analiza unor cazuri reale de hărțuire; Discuții interactive și dezbateri.

La finalul programului, participanții vor primi un certificat de absolvire emis de ASEM și EXPERT AKTIV GROUP.

Taxa de participare este de 220 euro/participant și include accesul la prezentările cursului, mapa participantului cu materialele suport, sesiunile de întrebări și răspunsuri, precum și pauza de cafea.

Pentru organizațiile care înscriu patru participanți, cea de-a cincea participare este oferită gratuit.

Termenul-limită pentru înscriere: 9 iulie 2026.

Contacte EAG:
E-mail: office@expertaktiv.ro; expert_audit_group@hotmail.com
Telefoane: 021.311.71.01; 0234.313.320

Contacte ASEM:
E-mail: formare.continua@ase.md
Telefon: (+373) 22 40 29 74