În perioada 23–25 septembrie 2026, s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a Expoziției Internaționale de Inovație și Transfer Tehnologic EXCELLENT IDEA – 2026, organizată de Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic, Academia de Studii Economice din Moldova, Academia de Științe a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova. Evenimentul a fost găzduit de Academia de Studii Economice din Moldova, fapt pentru care ediția a fost dedicată aniversării a 35 de ani de la fondarea ASEM.
Această ediție, organizată sub genericul „Inovație prin sustenabilitate”, a evidențiat rolul cercetării și inovării în promovarea dezvoltării durabile a adus noutate prin înlocuirea posterelor pe suport fizic cu cele pe suport electronic.
De la o ediție la alta, EXCELLENT IDEA își diversifică programul prin introducerea unor noi inițiative, precum sesiunea de prezentări de carte, inaugurată la cea de-a IV-a ediție, și semnarea acordurilor de parteneriat în cadrul celei de-a III-a ediții. În acest an, expoziția a marcat o nouă premieră prin organizarea secțiunii Young Innovators, dedicată copiilor și tinerilor pasionați de știință, tehnologie, creativitate și antreprenoriat, oferindu-le oportunitatea de a-și prezenta proiectele și ideile inovatoare în fața comunității științifice internaționale.
La ceremonia festivă de deschidere a evenimentului au participat academicianul Alexandru STRATAN, rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova; Emil CEBAN, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și președintele Consiliului Rectorilor; Liliana CONDRATICOVA, secretar științific general al Academiei de Științe a Moldovei; Natalia RUSU, secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării; Natalia MOGOL, director general adjunct al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală. Dimensiunea internațională a evenimentului a fost evidențiată prin participarea invitaților din România și Ucraina, printre care Gabriela IGNAT, profesor universitar la Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, Florian Marcel NUȚĂ, profesor universitar la Universitatea Internațională „Danubius” din Galați.
Sesiunea de prezentări de carte, moderată în acest an de doamna profesor universitar, doctor habilitat Liliana CONDRATICOVA, Secretar Științific General al Academiei de Științe a Moldovei, a reunit autori și colective de cercetare din domeniile medicinei, economiei și managementului. Au fost prezentate publicații științifice elaborate de specialiști ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Academiei de Studii Economice din Moldova și ai unor instituții academice din România. Sesiunea a oferit un cadru de promovare a rezultatelor cercetării, de schimb interdisciplinar și de consolidare a colaborării academice internaționale.
Organizată în premieră în cadrul EXCELLENT IDEA – 2026, secțiunea Young Innovators a reunit 122 de participanți, copii și tineri pasionați de știință, tehnologie, creativitate și antreprenoriat, provenind din școli, licee, colegii și centre educaționale din Republica Moldova, România și Germania. Proiectele prezentate au abordat domenii diverse, de la robotică, inteligență artificială și inginerie până la protecția mediului, alimentație sănătoasă și creație artistică, evidențiind potențialul inovator al tinerei generații.
La cele șase secțiuni ale expoziției – Inovații, Invenții, Rezultate ale cercetării și proiecte, Literatură științifică publicată, Articole ISI și Articole nepublicate – s-au înscris 388 de cercetători, inventatori, cadre universitare și reprezentanți ai mediului academic din Republica Moldova și din străinătate. În acest an, participarea internațională s-a extins prin prezența reprezentanților din China, Canada și Statele Unite ale Americii, consolidând dimensiunea internațională a expoziției și creând noi oportunități pentru schimbul de experiență, dezvoltarea parteneriatelor academice și promovarea rezultatelor cercetării și inovării la nivel global. Lucrările înscrise au reflectat diversitatea domeniilor de cercetare și potențialul de valorificare practică a rezultatelor științifice, contribuind la consolidarea dialogului interdisciplinar.
Gala de premiere din 25 septembrie 2026 a marcat încheierea celei de-a V-a ediții a EXCELLENT IDEA – 2026, prin recunoașterea și aprecierea rezultatelor prezentate de cercetători, inventatori și tineri inovatori. În cadrul ceremoniei au fost acordate diplome de excelență, 63 medalii de aur, 45 medalii de argint și 35 medalii de bronz. Trofeul EXCELLENT IDEA a fost câștigat de Institute of Domestic Violence, Religion and Migration din Regatul Unit. Cupa EXCELLENT IDEA- 2026 a mers la CorneliuGroup Research-Innovation Association – INVENTCOR Academy. Marile Premii de gradele I, II și III au fost câștigate de Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, Universitatea Internațională „Danubius”, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din București, Romania. Premiul „Tânăr cercetător al anului EXCELLENT IDEA-2026 a mers la Universitatea Transilvania din Brașov. Evenimentul a inclus, de asemenea, distincții speciale oferite de Academia de Științe a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Partenerii expoziției au contribuit la recunoașterea rezultatelor participanților prin distincții proprii – Premiul special al AO Uniunea Inventatorilor și Raționalizatorilor din Republica Moldova „INOVATORUL” și premiile speciale CorneliuGroup Special Award, oferite de CorneliuGroup Research-Innovation Association – INVENTCOR Academy.
Adresăm sincere mulțumiri partenerilor EXCELLENT IDEA – 2026: Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova; Biroului de Avocati Vernon David; Asociației PROIECT; Pro Inovare, Educație, Cercetare și Transfer Tehnologic; Asociația EU REGIUNEA PRUT; AO Uniunea Inventatorilor şi Raţionalizatorilor din Republica Moldova „INOVATORUL”, pentru sprijinul acordat în organizarea și desfășurarea evenimentului, pentru implicarea în promovarea cercetării și inovării, precum și pentru contribuția la recunoașterea și încurajarea tinerelor talente.






















