În ASEM s-a desfăşurat Masa Rotundă „Marketingul în era digitală: tendinţe, probleme, oportunităţi”, ediția a IV-a

Astăzi, 31 martie 2023 în Academia de Studii Economice din Moldova s-a desfășurat în format hibrid Masa Rotundă „Marketingul în era digitală: tendinţe, probleme, oportunităţi”, ediţia a IV-a.

Evenimentul a început cu mesajul de deschidere şi de conţinut tematic a Dnei. Oxana SAVCIUC, dr., conf. univ., Şef Departament „Marketing şi Logistică”, care a prezentat noile tendinţe şi provocări în marketing în era digitală.

În cadrul Mesei Rotunde au fost aduse în discuţie trendurile în marketingul digital, inteligenţa artificială, abordări noi şi strategii eficiente pentru campanii de succes, unde specialiştii au împărtăşit tactici, cele mai noi idei de promovare online ş.a.

Printre subiectele abordate se regăsesc:

  • Marketingul digital – o nouă etapă în evoluția conceptului modern de marketing – BELOSTECINIC Grigore,  dr. hab., prof. univ., academician.
  • Digitalizarea consumatorului din Republica Moldova. Digitalizarea în cercetările de marketing: problemă sau oportunitate? CIJEVSCHI Angela, Director General XPLANE Market Research SRL
  • Creșterea vânzărilor prin autenticitatea conținutului în Social Media – BOTNARU Olga, Digital Marketing & E-commerce Specialist Viorica Cosmetic S.A.
  • Digitalizarea proceselor de marketing pentru o comunicare mai eficientă cu utilizatoriiCERNAVCA Olesea, lect.univ., dr. Manager Marketing Lexus Chișinău
  • Tendințele pieței e-Commerce din Republica Moldova și implicarea AI în industria de marketingFAINA Ivan, lect.,univ., ASEM, expert digital marketing, Fine-digital SRL

Organizator: Departamentul „Marketing şi Logistică”, Facultatea „Business şi Administrarea Afacerilor”, ASEM.