La 25 septembrie 2026, Academia de Studii Economice din Moldova a găzduit Ședința comună a Consiliului Național al Rectorilor din România și a Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, eveniment care a reunit reprezentanți ai conducerii instituțiilor de învățământ superior din cele două țări.
Ședința a fost prezidată Sorin Mihai CÎMPEANU, președintele Consiliului Național al Rectorilor din România și rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și de Emil CEBAN, președintele Consiliului Rectorilor din Republica Moldova și rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
În calitate de gazdă a reuniunii, Rectorul ASEM, Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., acad., a salutat participanții și a subliniat importanța consolidării dialogului academic și a cooperării dintre instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova și România, evidențiind rolul parteneriatelor interuniversitare în dezvoltarea educației, cercetării și schimbului de bune practici.
În cadrul întrevederii au fost abordate perspectivele colaborării interuniversitare, oportunitățile de dezvoltare a inițiativelor comune în domeniul educației și cercetării, precum și necesitatea consolidării conexiunilor dintre comunitățile academice.
Ședința a oferit, totodată, prilejul unui schimb de opinii și experiențe privind provocările actuale ale învățământului superior și valorificarea oportunităților în cadrul programelor și proiectelor comune.











