Prelegere publică „Camera de Comerț și Industrie în suportul mediului de afaceri din Republica Moldova”

La 22 septembrie 2026, la Academia de Studii Economice din Moldova, a avut loc prelegerea publică „Camera de Comerț și Industrie în suportul mediului de afaceri din Republica Moldova”, susținută de Sergiu HAREA, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Activitatea a fost organizată în cadrul Evenimentelor științifice dedicate Zilei ASEM și Zilei Economistului, desfășurate cu prilejul celei de-a 35-a aniversări a ASEM.

Prelegerea a fost deschisă de Rectorul ASEM, Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., academician al AȘM, care a evidențiat importanța dialogului dintre mediul academic și cel antreprenorial, precum și a unor astfel de întâlniri pentru formarea profesională a studenților.

În cadrul prelegerii, Sergiu HAREA a prezentat principalele etape din istoria Camerei de Comerț și Industrie, domeniile de activitate și rolul instituției în sprijinirea antreprenorilor și dezvoltarea mediului de afaceri din Republica Moldova. De asemenea, au fost abordate aspecte privind parteneriatele CCI, serviciile și programele disponibile pentru mediul de afaceri, precum și oportunitățile de colaborare cu instituțiile de învățământ superior.

La eveniment a participat și Natalia CALENIC, vicepreședinta Camerei de Comerț și Industrie, contribuind la dialogul cu studenții și la prezentarea perspectivelor de colaborare dintre instituție, mediul academic și comunitatea de afaceri.

Prelegerea a oferit studenților informații utile despre activitatea CCI și mecanismele de susținere a antreprenoriatului, contribuind totodată la consolidarea relațiilor dintre ASEM și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.