Prima vizita de studiu la Universitatea din Valencia realizată de echipa ASEM în cadrul proiectului UPGRADE

În perioada 4–8 martie 2024 echipa de lucru din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova, împreună cu echipele universităților partenere din Moldova, au participat la vizita de studiu, desfășurată la Universitatea din Valencia, Spania. Vizita de studiu a fost organizată în cadrul proiectului UPGRADE – Enhancing Graduates’ Employability Tracking in Moldova (Numărul proiectului: 101129166).

Vizita de studiu a fost dedicată dezvoltării capacității umane privind urmărirea gradului de angajare a absolvenților, revizuirii instrumentelor de monitorizare a capacității de angajare a studenților și absolvenților, activităților și programelor de ghidare în carieră și va servi drept canal principal pentru transferul cunoștințelor și experienței partenerilor UE către autoritățile de învățământ superior din Republica Moldova și instituțiile de învățământ superior, în ceea ce privește monitorizarea nivelului de angajabilitate a absolvenților.

În timpul vizitei participanții au avut o privire de ansamblu asupra serviciilor și resurselor Universității din Valencia orientate spre inserția absolvenților pe piața muncii, au vizitat fundația universitară ADEIT, care este responsabilă pentru legătura între universitate și companii, au făcut o sinergie cu proiectul FORTHEM, dedicat stagierii studenților și prezentării structurilor instituționale responsabile, au aflat despre analiza statistică și conexiunea cu serviciul național cu privire la angajabilitatea absolvenților și programele de orientare, oferite de către Centrul Instituțional de Angajabilitate ”UV Ocupacio”.

Totodată, partenerii proiectului au efectuat o vizita la Centrul Regional de Angajabilitate LABORA, unde au aflat despre nivelul și condițiile de angajabilitate ale absolvenților și tineretului, susținute la nivel național. Partea finală a vizitei a fost dedicată târgului de inovare, eveniment național la care partenerii au avut șansă de a interacționa cu reprezentanții instituțiilor de învățământ superior din regiune, angajatori și studenți din regiune, au efectuat o vizită în parcul universitar științific și au aflat despre modalități de stimulare și susținere al conexiunilor între întreprinderi și studenți.

Pentru mai multe detalii vă rugam să accesați pagina web a proiectului: https://upgrade-project.ase.md.