Program de Mobilitate Academică pentru studenții refugiați din Ucraina

Academia de Studii Economice din Moldova este solidară cu studenții refugiați din Ucraina, care doresc să își continue studiile universitare în această perioadă dificilă, oferind posibilitatea de a participa în cadrul Programului de Mobilitate Academică, conform Ordinului nr. 177 din 15.03.2022, emis de către Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

Astfel, studenții refugiați pot participa în cadrul Programului de Mobilitate Academică în Academia de Studii Economice din Moldova, în baza Recomandărilor – cadru privind organizarea mobilităților academice și recunoașterea perioadelor de mobilitate.

În cazul în care studenții refugiați din Ucraina nu pot dovedi studiile parcurse prin documente emise de instituția de învățământ superior pe care au frecventat-o, Academia de Studii Economice din Moldova poate semna un contract individual cu studentul respectiv, conform reglementărilor în vigoare, evaluând rezultatele învățării, competențele și abilitățile acestor studenți și ulterior va adopta o decizie cu privire la recunoașterea studiilor parcurse pe baza unor criterii proprii, cu respectarea bunelor practici internaționale.

Mobilitățile pentru studenții refugiați din Ucraina, cetățeni ai Ucrainei, se pot organiza fără taxă în limitele bugetelor instituționale, iar studenții refugiați din Ucraina, care nu sunt cetățeni ai Ucrainei, vor accesa mobilitățile de studii cu taxă, conform legislației în vigoare.

Informații suplimentare: (+373) 22 224 128 | anticamera@ase.md | international@ase.md

____________________________

The Academy of Economic Studies of Moldova is in solidarity with Ukrainian refugee students, who want to continue their university studies in this difficult situation of their lives, through the prism of Order no. 177 of 15.03.2022, issued by the Ministry of Education and Research of the Republic of Moldova.

According to the Order, refugee students can participate in the academic mobility program within the Academy of Economic Studies of Moldova, based on the Recommendations – framework on the organization of academic mobility and the recognition of periods of mobility.

If the refugee students from Ukraine cannot prove their studies through documents issued by the higher education institution they attended, the Academy of Economic Studies of Moldova may sign an individual contract with that student, according to the regulations in force, and also assesses the learning outcomes, competencies and abilities of these students and decides on the recognition of their studies based on their own criteria, respecting international best practices.

Mobility for refugee students from Ukraine, citizens of Ukraine, can be organized free of charge within the institutional budget limits, and refugee students from Ukraine, who are not citizens of Ukraine, will access paid study mobility, according to the legislation in force.

Additional information: (+373) 22 224 128 | anticamera@ase.md | international@ase.md

___________________________

Экономическая Академия Молдовы солидарна со студентами-беженцами из Украины, которые хотят продолжить обучение в университете в этот трудный период своей жизни, через призму Приказа №. № 177 от 15.03.2022 г., изданным Министерством образования и науки Республики Молдова.

Согласно Приказу, студенты-беженцы могут учувствовать в программе академической мобильности в рамках Экономической Академии Молдовы на основании Рекомендаций-рамок по организации академической мобильности и признанию периодов мобильности.

Если студенты-беженцы из Украины не могут подтвердить свое обучение документами, выданными высшим учебным заведением, в котором они учились, Экономической Академии Молдовы может заключить с этим студентом индивидуальный договор в соответствии с действующим законодательством, а также оценить обучение результатов, компетенций и способностей этих студентов и принимает решение о признании их обучения на основе собственных критериев с соблюдением передового международного опыта.

Мобильность для украинских студентов-беженцев, граждан Украины, может быть организована бесплатно в рамках бюджетов учебных заведений, а украинские студенты-беженцы, не являющиеся гражданами Украины, будут иметь доступ к платной учебной мобильности в соответствии с действующим законодательством.

Дополнительная информация: (+373) 22 224 128 | anticamera@ase.md | international@ase.md