Şedinţa a V-a a consorţiului Proiectului Erasmus+, COOPERA, coordonator – ASEM

Pe data de 15 martie 2023, a avut loc a cincea ședință a consorțiului în cadrul proiectului ERASMUS+ „Integrating Dual Higher Education In Moldova and Ukraine – COOPERA” (Număr de referință: 617490-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP).  Întâlnirea a fost realizată online prin intermediul platformei ZOOM.

La eveniment au participat reprezentanții echipelor de lucru din Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), Universitatea Liberă Internaționala din Moldova (ULIM), Universitatea Națională din Uzhhorod (UzhNU), Universitatea KROK (KROK) din Kiev, Universitatea Națională “V.N. Karazin” din Kharkiv (KKNU), Universitatea Națională de Economie din Odessa (ONEU), Universitatea de Stat Cooperativă Baden-Wurttemberg (DHBW) din Germania, Universitatea din Lleida (UdL) din Spania, Academia WSB (AWSB) din Polonia, Varna University of Management (VUM) din Bulgaria.

Obiectivul principal al evenimentului constă în analiza performanțelor obținute în primii doi ani ai realizării proiectului COOPERA și trasarea sarcinilor şi direcţiilor de activitate pe viitor.

În cadrul ședinței, coordonatorul proiectului – dr. Olesea SÎRBU a prezentat planul operațional, realizările obținute de către universitățile partenere din Republica Moldova în pilotarea programelor duale, precum si în elaborarea si adoptarea cadrului legal in domeniul învățământului superior dual. Andrii LOTARIEV, coordonator instituțional al proiectului COOPERA din partea Universității KROK din Ucraina și coordonator național din Ucraina a descris la nivel național stadiul actual de elaborare a cadrului legal şi realizarea pilotării al programelor duale de către Universitățile Partenere din Ucraina.

Informații suplimentare pot fi accesate pe pagina web a proiectului COOPERA.