În perioada 24–25 aprilie 2026, Academia de Studii Economice din Moldova a găzduit cea de-a XXIV-a ediție a Simpozionului Științific cu Participare Internațională al Tinerilor Cercetători.
Cu un număr record de 500 prezentări științifice, Simpozionul din acest an a confirmă interesul tot mai crescut al tinerilor pentru cercetarea academică și implicarea activă în dezvoltarea domeniilor economice, sociale și tehnologice.
În mesajul de salut din cadrul deschiderii Simpozionului, Doamna Victoria COCIUG, dr., conf. univ., Prorector pentru cercetare și parteneriate al ASEM, a subliniat importanța implicării noii generații în dezvoltarea cercetării științifice și consolidarea comunității academice.
Evenimentul a oferit tinerilor cercetători o platformă valoroasă pentru prezentarea rezultatelor cercetărilor proprii, dar și pentru schimbul de idei, experiențe și bune practici într-un cadru academic deschis dialogului și colaborării. Lucrările prezentate în cadrul celor 15 secțiuni tematice au abordat subiecte de actualitate, reflectând preocupările contemporane ale mediului științific și ale societății.
Temele abordate au vizat managementul și dezvoltarea durabilă a afacerilor, tendințele marketingului modern, evoluțiile din domeniul finanțelor și al piețelor de capital, impactul inteligenței artificiale asupra economiei digitale, analiza datelor, politicile economice în context european și global, precum și provocările juridice și culturale ale cooperării internaționale. În același timp, au fost evidențiate și dimensiuni precum dezvoltarea serviciilor, resursele umane, comunicarea organizațională și rolul diversității lingvistice și culturale în mediul economic internațional.
Simpozionul a demonstrat că tinerii din ASEM sunt pregătiți să devină liderii cercetării de mâine, contribuind cu idei inovatoare și abordări moderne la dezvoltarea cunoașterii.
Transmitem felicitări tuturor participanților și profesorilor care i-au îndrumat și ne exprimăm înalta apreciere pentru pasiunea, curiozitatea și rigoarea științifică manifestate în cadrul acestui exercițiu academic.























































