Studenții ASEM – deținători ai Bursei Republicii, Bursei Guvernului și Bursei Președintelui Republicii Moldova

Faptul că studenţilor ASEM le reuşeşte să îmbine studiile cu cercetarea ştiinţifică şi viaţa extrcurriculară este incontestabil. Un argument în plus sunt studenţii care s-au regăsit în listele câştigătorilor de burse prestigioase, precum Bursa Preşedintelui, Bursa Guvernului, Bursa Republicii.

Guvernul a aprobat listele studenților care urmează să primească, în anul de studii 2023 – 2024, Bursa Guvernului, Bursa Republicii și Bursa Președintelui. Cinci studente ale Academiei de Studii Economice a Moldovei vor fi răsplătiți pentru merite deosebite.

Deținătoarea Bursei Republicii în mărime de 2 030 de lei lunar este Ruxanda Harea – ciclul I, specialitatea Contabilitate.

Deținătoarea Bursei Președintelui Republicii Moldova în mărime de 1 845 de lei lunar este Jaclin Bodorin – ciclul I, specialitatea Business și Administrarea Afacerilor.

Deținătoarele Bursei Guvernului în mărime de 1 690 de lei lunar pentru anul de studii sunt:

  • Alexandra Țurcanu – ciclul I, specialitatea Drept;
  • Cezara Pavelescu – ciclul I, specialitatea Finanțe și Bănci;
  • Olga Negoița – ciclul I, specialitatea Economie Mondială și Relații Economice Internaționale.

Bursele vor fi acordate lunar studenților care își realizează studiile cu frecvență la zi, în scopul susținerii performanței și meritocrației, în contextul fortificării sistemului educațional superior în vederea racordării la spațiul european al învățământului superior, precum și sporirii atractivității și competitivității naționale/internaționale a instituțiilor de învățământ superior din țară.

Felicităm cordial câștigătorii Burselor de Merit, care au reușit această performanță prin muncă asiduă și constantă, reușite academice înalte și cercetare științifică aprofundată, prin tenacitate și creativitate. Îi felicităm deopotrivă pe părinții și profesorii, care i-au susținut și i-au ghidat pe acești tineri visători și curajoși ca să devină învingători!