Studenții ASEM în vizită de informare la Președinția Republicii Moldova

La data de 9 aprilie 2026, studenții anului I ai programului de studii Drept, grupa D-252, Facultatea Economie Generală și Drept, sub îndrumarea curatorului Alina CODREANU, drd., asist. univ., la Departamentul Drept, au efectuat o vizită de studiu la Președinția Republicii Moldova, în scopul familiarizării cu activitatea instituției și cu structura aparatului președintelui.

Ghidați de Gheorghe GUȚU, șeful Direcției Juridice, vizitatorii au fost informați despre atribuțiile funcționarilor direcției juridice, aspecte ce țin de consultanța și asistența juridică a instituției prezidențiale, interpretarea și aplicarea cadrului normativ, precum și rolul direcției în asigurarea legalității activității Președinției.

Programul a inclus turul instituției, precum și discuții interactive, menite să aprofundeze cunoștințele studenților în domeniul administrației publice și al relațiilor instituționale.

Vizita de informare a reprezentat o oportunitate valoroasă pentru studenții din anul I de a-și aprofunda cunoștințele despre rolul Președintelui în stat, evoluția istorică a instituției, atribuțiile constituționale ale acestuia, modul de funcționare a instituției prezidențiale, procesele decizionale, precum și despre prioritățile de politică internă și externă ale Republicii Moldova.

Președinția Republicii Moldova încurajează implicarea tinerilor în viața publică și susține inițiativele educaționale care promovează participarea civică activă. Această experiență a contribuit la consolidarea pregătirii academice a studenților și la dezvoltarea unei înțelegeri mai bune a mecanismelor de guvernare.