Stimați colegi,
Oficiul Naţional Erasmus+ din Moldova Vă invită la evenimentul dedicat Prezentării noului Program Erasmus+ 2021-2027, care se va desfășura on-line pe 12 si 13 Mai curent, în cadrul a 2 sesiuni:
- Prima zi a evenimentului este dedicată acțiunii Jean Monnet, Apelul 2021 – termenul limită pentru aplicare – 2 iunie 2021!
- În cadrul unui workshop, reprezentantul EACEA (European Education and Culture Executive Agency) va prezenta noutățile acțiunii Jean Monnet și va explica noile forme de aplicare publicate recent. La fel, vor fi prezentate istorii de succes în implementarea proiectelor Jean Monnet în Republica Moldova.
Workshop-ul va fi accesibil pentru universitățile din toate Țările Parteneriatului Estic. Limbile de lucru – Romana-Engleza
A doua zi este dedicată prezentării generale a noutăților Programului Erasmus+ 2021-2027 ce vizează învățământul superior – eveniment organizat sub umbrela Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, precum și a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.
Evenimentul se desfășoară în contextul Zilelor Europei 2021.