Stagiul de practică este una dintre componentele obligatorii din curricula universitară. În acest context, în data de 08.09.2021, studenţii ASEM, Facultatea ASEM – Facultatea Business si Administrarea Afacerilor (BAA) au fost implicaţi într-o sesiune de informare, oferită de Moldova Agroindbank despre oportunitatea de a desfăşura stagiul de practică, cu remunerare lunară.
Moldova Agroindbank oferă 30 de poziţii disponibile, în 10 domenii de stagii. Proiectul urmează să înceapă în data de 1 octombrie 2021, cu o durată de 6 luni, cu posibilitatea de combinare a studiilor şi a programului.
Proiectul este adresat studenţilor anului III-IV, cicul I, licenţă, frecvenţă la zi şi masteranzilor anului I şi II, frecvenţă la zi.
Participanţii vor obţine:
Experienţă practică
Instruire într-o echipă profesionistă
Bază solidă pentru începutul unei cariere de succes
Implicări în mini-proiecte
Program de training-uri
Program de coaching
Bursă lunară
Posibilitate de angajare după finisarea stagiului.
Subiectele programului de traininguri comune vor cuprinde:
Securitatea informaţiei şi datelor personale
Activitate de Teambuilding
Deservire calitativă
Mobile banking
Terminale de auto-deservire
Depozite persoane fizice
Credite persoane fizice
Metode de plată actuale şi ale viitorului
Comunicarea asertivă şi feedback
Managementul timpului
CV-ul şi interviul. Pregătirea pentru o eventuală angajare
Mentorii din cadrul Internship-ului MAIB, cu experienţă bogată în coaching şi ghidare în carieră vor împărtăşi experienţa şi succesul profesional, vor fi dedicaţi, implicaţi pe tot parcursul programului, vor oferi feedback deschis şi onest, vor încuraja şi susţine necondiţionat, vor fi modele onorabile de urmat şi vor păstra confidenţialitatea discuţiilor.