Având în vedere evoluția îngrijorătoare a situației epidemiologice și cu scopul de a contribui la diminuarea factorilor care pot genera răspândirea exponențială a ratei de infectare cu virusul COVID-19, inclusiv în rândul comunității universitare, Academia de Studii Economice a Moldovei, astăzi, 02.11.2021, a inaugurat un nou punct de vaccinare, localizat în căminul studenţesc al ASEM, nr.2, de pe strada Florilor 2/2.
Acțiunea are drept scop sensibilizarea studenţilor şi imunizarea unui număr cât mai mare de tineri, pentru a contribui la crearea unui spaţiu mai sigur pentru activităţile care au loc în universități.
S-au alăturat Campaniei, studenţii şi Rectorul UTM, Viorel BOSTAN, care a salutat inițiativa ASEM, menționând: „Doar printr-o vaccinare sistemică poate fi oprită această pandemie, inclusiv în rândul tinerilor, iar prin acţiunea concentrată de vaccinare putem diminua rata de infectare în Republica Moldova. Ceea ce ne dorim noi toţi este să revenim în sălile de curs, în laboratoare, astfel încât să putem activa aşa cum am făcut-o până la pandemie, întrucât doar prin online nu pot fi obţinute toate competenţele, inclusiv cele practice”.
De asemenea, s-au alăturat Campaniei studenţii şi Rectorul USM, Igor ŞAROV, cu îndemnul și încurajarea către tineri de a se vaccina, oferind exemplul statelor occidentale, care au trecut prin acest proces şi au depășit problema prin eforturi comune.
Întru susținerea, promovarea acțiunii și cu îndemn la imunizare a fost prezent Prorectorul ASEM cu activitate economică și socială, Igor MELNIC.
În prima zi de la inaugurare a punctului de vaccinare, s-au imunizat peste 60 de studenţi.
Prin conștientizarea și contribuția fiecăruia va fi posibilă revenirea la normalitate, „Pune umărul, vaccinează-te!”.