MASA ROTUNDĂ: „Consolidarea relațiilor cu mediul de afaceri și alte entități în vederea alinierii conținutului programelor de studii la cerințele și necesitățile pieții muncii”

                                                                              
Pe data de 19 noiembrie 2021, în cadrul Facultății „Relaţii Economice Internaţionale”, a fost organizat un eveniment ştiinţific în serie – MASA ROTUNDĂ: „Consolidarea relațiilor cu mediul de afaceri și alte entități în vederea alinierii conținutului programelor de studii la cerințele și necesitățile pieții muncii”. Evenimentul a fost organizat în format online, pe platforma Microsoft Teams.

Obiectivul mesei rotunde: identificarea formulelor eficiente de colaborare a entităților naționale, internaționale cu Facultatea „Relații Economice Internaționale” privind programul „Economie Mondială şi Relaţii Economice Internaţionale”, licenţă, şi a programelor „Tranzacții Internaționale și Diplomație Economică”, „Comerț Exterior și Activitate Vamală”, master, la etapa de încadrare a tinerilor pe piața muncii.

Cooperarea continuă între mediul academic şi mediul de afaceri oferă posibilitatea asigurării unui proces educaţional dinamic şi de calitate. Este foarte importantă asigurarea unei comunicări permanente, schimb de experienţă şi opinii pe o platformă deschisă. În cadrul Mesei Rotunde s-au abordat formele de cooperare ale ASEM și anume Facultatea „Relații Economice Internaționale”, fiind expuse așteptările tuturor participanților. Angajatorii și-au exprimat așteptările pe care le au față de beneficiari în calitate de viitori angajați ale companiilor sale. Cunoștințele teoretice și practice, etica antreprenorială și abilități de comunicare, etc. au fost specificate drept punctele principale care catalizează adaptabilitatea noilor angajați la schimbările pe piața mondială a muncii.

La Masa Rotundă au participat reprezentanți ai diferitor entități: Ministerul Afacerilor Externe și al Integrării Europene al Republicii Moldova, reprezentant Craciun Dimitrița – Secretar 3; ODIMM, reprezentat Constantin Țurcanu, Șef direcție finanțare pentru creștere și internaționalizare; Moldcell, reprezentant Director general adjunct și Directorul financiar, Carolina Bugaian, dr. în științe economice; Asociația Investitorilor Străini (FIA), reprezentant de project manager, Cristina Tîșcu; ORANGE, reprezentant, Irina Zagrevscaia – HR; Steluța Creangă, Logistics Planning and Procurement Director la Efes Vitanta Moldova Brewery; Daniela Roman, HR Business Partner, Moldcell, de asemenea Chiril Tatiana, administrator SRL WISE AGILE, producător servicii consultanță IT.

Beneficiarii programelor au adresat întrebări referitor la viitorul său stagiu de practică în companiile analizate, ofertele de angajare și despre oportunitățile pe care le vor avea. Evenimentul a luat sfârșit în speranța unei colaborări productive între angajatori și mediul academic.

Agenda Evenimentului poate fi consultată aici.