Gala Premiilor Cercetarea Ştiinţifică a Studenţilor pentru anul 2021

Astăzi, 29.11.2021, în Academia de Studii Economice din Moldova a avut loc şedinţa festivă a cercului ştiinţific studenţesc TINERII MONETARIŞTI ai departamentului Investiţii şi Activitate Bancară, organizată cu prilejul înmânării „Premiilor cercetarea ştiinţifică a studenţilor pentru anul 2021”.

Evenimentul a fost deschis de către Dl. STRATULAT Oleg prof. univ., dr., şef departament, Investiții și Activitate Bancară, iar cu mesaj de salut a venit Dna. Cotelnic Ala, Prim-prorector cu activitate didactică, dr. hab., prof. univ.

În calitate de invitat special a fost prezent Dl. MUNTEANU Vladimir, Prim-viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei, absolvent ASEM, promoția 1992, Fondator şi Filantropist al PREMIULUI cercetarea științifică a studenților
în domeniul monedei și creditului.

PREMIUL cercetarea ştiinţifică a studenţilor în domeniul monedă şi credit, Gradul I a fost acordat studenţilor:

  • GOLBUREAN Mihaela
  • GRECU Luminiţa
  • NEGOIŢA Ioan
  • ROTARU Cristina

PREMIUL cercetarea ştiinţifică a studenţilor în domeniul monedă şi credit, Gradul II a fost acordat studenţilor:

  • AMAN Nicoleta
  • BABIN Andreea
  • BAHCIVANJI Nicolai
  • GHERŞTIOGA Olga
  • GUDIMA Luminiţa-Dorina
  • MAGALEAS Borislav
  • MARDARI DANA
  • SCRIPNIC Diana

Câştigătorilor PREMIULUI de Gradul I le-a fost oferită moneda comemorativă Ivan Mocan – 100 ani de la naștere, iar Câştigătorilor PREMIULUI de Gradulul II le-a fost oferită moneda de circulație cu caracter comemorativ – 30 ani de la adoptarea drapelului Republicii Moldova.

Evenimentul a fost organizat de ASEM, la inițiativa departamentului ”Investiții și activitate bancară”, în colaborare cu Banca Națională a Moldovei, cu prilejul Zilei introducerii monedei naționale, Leul moldovenesc.