ASEM – partener naţional şi gazda evenimentului „Free Market Road Show”

Astăzi, 11.04.2022, în Academia de Studii Economice din Moldova s-a desfăşurat Free Market Road Show, eveniment ce oferă soluţii şi argumente la problemele actuale şi abordează subiecte precum: libertatea individuală, democrație, politici monetare, inovații, vânzări și supply chain, dezvoltare durabilă, geopolitică etc.

Evenimentul are loc în circa 45 de state din Europa, SUA, state din America Latină şi pentru a 4-a oară Academia de Studii Economice din Moldova participă în calitate de partener național şi este gazda evenimentului.

Manifestaţia a început cu discursul Rectorului ASEM, Grigore Belostecinic, dr. hab., prof. univ., academician, care şi-a prezentat aprecierile inițierii acestui proiect, menţionând că „În aceste condiții devine important să se organizeze discuții, în vederea identificării anumitor soluții, inclusiv ce țin de modelarea unor eventuale evoluții pe viitor, în măsura în care trăim într-o lume foarte dinamică, suntem martorii unor evenimente fără precedent în Europa, în lume și în imediata noastră apropiere, iar genericul evenimentului la care asistăm este unul foarte sugestiv: Varianta libertății. Libertatea de care am fost lipsiți de virusul Covid-19 (libertatea antreprenorială, libertatea socială, libertatea individuală), libertățile și drepturile omului, amenințate de  războiului din Ucraina, viitorul economic Post-Covid și după războiul din Ucraina etc., sunt subiecte care, de rând cu altele de acest gen, vor fi abordate în cadrul actualei ediții a evenimentului Free Market Road Show.”

De asemenea, cu mesaj de salut şi de conţinut tematic a fost prezent Gero Stuller, Consilier al Ambasadei Austriei.

Evenimentul a adunat vorbitori valoroşi, care au abordat următoarele tematici:

  • Another Challenge for Economy, speaker: Amir Shani, Ben-Gurion University of the Negev, Israel

  • Europe Reconsidered, speaker: Barbara Kolm, Vice Presiden Austrian Central Bank, Director Austrian Economics Center

  • The Problem With Experts: Science and scientism in the ”post-truth” age, speaker Calum Nicholson, Danume Institute

  • Enterpreneurship Against Crisis, speaker: John Chisholm, John Chisholm Ventures

Evenimentul a fost moderat şi organizat de către Liliana Cimpoieș, dr., conf. univ.,  Şef-departament „Business Internațional”, Facultatea ”Relații Economice Internaționale”, ASEM.