În aceste zile Academia de Studii Economice din Moldova a sărbătorit realizările și succesele celor 1117 ABSOLVENȚI ai PROMOȚEI 2023!
Absolvenții au strălucit în toată splendoarea lor, îmbrăcați în robe academice, pregătiți să-și primească recunoașterea meritelor și să sărbătorească realizările lor de-a lungul anilor petrecuți la ASEM. Au pășit cu încredere și emoție podiumul pentru a primi diploma mult dorită, în fața înalților demnitari al Republicii Moldova, familiilor, prietenilor și profesorilor care i-au susținut pe tot parcursul acestei călătorii academice. Momentul în care diplomele au fost înmânate a fost încărcat de semnificație și solemnitate. Fiecare diplomă reprezintă munca asiduă, dedicarea și sacrificiile făcute de absolvenți pentru a ajunge la această etapă importantă a vieții lor. A fost un moment în care trecutul și viitorul s-au unit într-o singură clipă de triumf.
Cuvintele de felicitare și încurajare rostite de invitați speciali au adăugat un plus de inspirație și motivație absolvenților.
La festivitatea solemnă în calitate de oaspeți au participat:
- Dorin RECEAN, Prim-ministrul Republicii Moldova,
- Radu MARIAN, deputat, președinte al Comisiei economie, buget și finanțe,
- Dumitru ALAIBA, Viceprim-ministru și Ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării,
- Alexandru LUPUȘOR, Director EXPERT GRUP,
- Veaceslav PANFIL, Director General ENDAVA,
- Carolina BUGAIAN, Director General MOLDCELL.
În mesajul pentru proaspeții absolvenți, rectorul ASEM, dl Alexandru STRATAN, profesor universitar, doctor habilitat, membru corespondent al AȘM, a menționat: „Dacă ne dorim să trăim într-o lume mai bună, și sunt sigur că o s-o faceți, Vă îndemnăm să Vă implicați în formarea acesteia, în dezvoltarea cu succes a Republicii Moldova și a generațiilor viitoare. Voi sunteți ambasadorii noștri, tinerii care au acumulat cunoștințe solide și care sunteți pregătiți să vă implicați în construirea unui viitor mai bun pentru țara noastră. Suntem convinși că veți fi lideri și inovatori în promovarea schimbărilor pozitive în societatea noastră. Ne exprimăm încrederea noastră deplină în capacitatea voastră de a contribui semnificativ la dezvoltarea țării noastre și că sunteți generația care va construi o Moldovă modernă, puternic ancorată în valorile europene”.
Prim-ministrul Republicii Moldova dl Dorin RECEAN a felicitat absolvenții pentru rezultatele obținute și le-a vorbit despre obiectivele de modernizare a țării și despre oportunitățile de dezvoltare profesională, subliniind faptul că implicarea și aportul tinerilor în edificarea unui stat european sunt esențiale.
Cu mesaje de felicitare au venit oaspeții, regăsindu-se în trăirile și emoțiile de azi ale absolvenților ASEM, i-au îndemnat să poarte cu mândrie titlul de absolvent al ASEM, încurajându-i să exceleze în continuare atât profesional cât și personal.
Felicitări, DRAGI ABSOLVENȚI ASEM, pentru această realizare deosebită! Absolvirea nu este doar un sfârșit, ci și un început. În această nouă etapă a vieții voastre, veți întâlni provocări și oportunități noi. Vă încurajăm să vă mențineți curajul și încrederea în voi înșivă, să vă urmați visurile și să vă stabiliți obiective mari. Indiferent de ceea ce veți alege să faceți în continuare, suntem convinși că veți aduce schimbări pozitive în lumea afacerilor și veți deveni lideri de succes în domeniile voastre de activitate.
Voi sunteţi mândria noastră!
Noi suntem ASEM!