𝐀𝐜𝐚𝐝𝐞𝐦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐒𝐭𝐮𝐝𝐢𝐢 𝐄𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐜𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐧𝐭𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐂𝐚𝐫𝐢𝐞𝐫𝐞

În perioada 27-28 octombrie 2023, Academia de Studii Economice din Moldova a participat la Târgul de Cariere, eveniment organizat la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”.

Prezenţa ASEM este una indispensabilă în cadrul unor asemenea evenimente, întrucât instituţia asigură formarea specialiștilor la 6 nivele educaționale: Colegiu, Licență, Masterat, Doctorat, Post-doctorat, Formare continuă, iar până în prezent a pregătit specialiști, care au devenit manageri de top în companii din țară și de peste hotare, au fondat afaceri și au dezvoltat branduri recunoscute la nivel național și internațional, gestionează ministere și organizații publice, reprezintă interesele țării în diverse organisme internaționale, dețin performanțe remarcabile în cercetare și educație economică.

Echipa Serviciului Marketing, Parteneriate şi Carieră al ASEM și studenții voluntari ai ASEM au prezentat oferta educațională a instituției, au oferit informații utile și au răspuns la întrebările venite din partea vizitatorilor la Târgul de Cariere.

Această ediție a fost marcată de prezența unui număr mare de companii internaționale, locale și instituții publice, care au anunțat posturile vacante și au prezentat ofertele de joburi pentru absolvenți și profesioniști, dar şi ofertele educaţionale, ori studiile reprezintă punctul de pornire spre o carieră de succes.