Masteranzii din cadrul programului de studii „Managementul Proiectelor” au finalizat cu succes cursul „Metodologii alternative în managementul proiectelor”, coordonat de Departamentul Management și Antreprenoriat în strânsă colaborare cu maib.
Cursul a acoperit o gamă diversă de metodologii moderne aplicate în managementul proiectelor, precum Critical Project Management, Prince 2, Six Sigma, Agile, Scrum, Lean, Kanban, Product Discovery, Design Thinking etc. Participanții au avut oportunitatea de a înțelege și aplica aceste metodologii esențiale, iar specialiștii de la maib le-au oferit o perspectivă practică cu exemple relevante din mediul real.
Atât masteranzii, cât și cadrele didactice implicate în curs, au apreciat în mod deosebit dedicarea și expertiza echipei maib, precum și utilizarea metodelor interactive de învățare, cum ar fi jocurile de afaceri, discuțiile și studiile de caz, care au contribuit semnificativ la înțelegerea practică a conceptelor cheie din domeniul managementului proiectelor.
Sincere mulțumiri maib pentru colaborarea constructivă și deschiderea față de îmbunătățirea continuă a calității studiilor superioare în țară.