În data de 12 martie 2024 studenți facultății Relații Economice Internaționale au participat la Lecția publică: Franciza – un model de afacere în contextul internaționalizării: strategii și tendințe globale.
Doamna Tatiana NIȚA, dr. în științe economice, expertă în dezvoltarea afacerilor, CEO al companiei de consultanță în afaceri „One Note”, și-a împărtășit cunoștințele și vasta experiență, subliniind importanța internaționalizării și a francizelor în parcursul său profesional. Experiența sa în domeniul antreprenoriatului, inclusiv în Africa, a adus o perspectivă internațională și diversificată în discuție. Doamna NIȚA a evidențiat situațiile reale din domeniul antreprenoriatului, marcând importanța adaptabilității și inovației în fața provocărilor globale și a oportunităților în contextul internaționalizării.
În cadrul acestei lecții, studenții au avut oportunitatea să descopere aspecte importante ale francizei ca model de afacere în contextul internaționalizării. Conform ideilor expuse de doamnă, implicarea într-o afacere, fie că este sub formă de franciză sau altfel, necesită dedicare și responsabilitate. Un antreprenor de succes se remarcă prin eforturile constante de îmbunătățire și extindere a afacerii, creând în același timp un mediu propice pentru satisfacerea angajaților și clienților.
Organizator: Decana facultății REI, dna Larisa DODU-GUGEA dr., conf. univ.