La 13 decembrie 2024, Departamentul Drept al Facultății Economie Generală și Drept al Academiei de Studii Economice din Moldova, în parteneriat cu IP Agenția Servicii Publice (ASP), au organizat cea de-a IV-a ediție a Conferinței Științifico-Practice cu Participare Internațională „Adaptarea Serviciilor Publice la așteptările Mediului de Afaceri și Provocările Tehnologice Actuale”.
Evenimentul a întrunit peste 100 de participanţi, în format fizic și online, practicieni, reprezentanți ai mediului academic, mediului de afaceri, studenți și alte persoane interesate, care și-au dat întâlnire în cadrul Glia Impact Hub din cadrul ASEM.
La eveniment a participat rectorul ASEM, Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., m. c. al AŞM, care și-a arătat susținerea pentru organizarea evenimentelor științifice cu implicarea practicienilor, pentru dezvoltarea de parteneriate, noi proiecte de dezvoltare și de cercetare, de care are nevoie mediul academic. În acest context, ASEM reprezintă un cadru ideal pentru dezvoltarea inițiativelor ce contribuie la îmbunătățirea serviciilor destinate mediului de afaceri.
Angela BELOBROV, Șefa Departamentului „Înregistrare și Licențiere a Unităților de Drept”, ASP, a menționat despre colaborarea îndelungată pe care o are Agenția cu Academia de Studii Economice din Moldova, care generează activități comune, precum: stagii de practică a studenților de la ASEM, lecții publice, vizite de studiu, evenimente științifice etc.
Atât în cadrul sesiunii plenare, cât și în cadrul secțiunilor conferinței, au fost discutate subiecte raportate la genericul evenimentului, în mod special ce țin de examinarea implementării reglementărilor esențiale în domenii precum: investițiile strategice în sector, controlul exporturilor, acordarea de licențe și autorizarea, evaluarea rolului organului de înregistrare de stat în aplicarea reglementărilor care vizează prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului. De asemenea, au fost abordate şi tematici legate de analiza rolului dreptului societăților comerciale în promovarea dezvoltării durabile, cu accent pe implementarea practică și guvernanța corporativă în Republica Moldova, modul în care serviciile publice pot fi adaptate pentru a răspunde nevoilor mediului de afaceri, impactul digitalizării asupra serviciilor publice, racordarea cadrului normativ național la aquisul European.
Evenimentul face parte din lista manifestărilor științifice planificate și aprobate de către Senatul ASEM, înregistrate în registrul evenimentelor științifice ale ANACEC.