În perioada 13 – 14 ianuarie 2025, Şcoala de Formare Continuă a ASEM a organizat cursul practic „Standardele de scriere academică pentru reviste internaționale și tehnici de cercetare calitativă în economie”. Formatorul cursului: Dorina ROȘCA, dr. în științe sociale, École des hautes études en sciences sociales (EHESS).
Obiectivul principal al cursului a fost axat pe dezvoltarea competențelor de scriere academică, conform standardelor internaționale, furnizarea instrumentelor necesare pentru utilizarea eficientă a tehnicilor calitative de cercetare în economie, aplicarea tehnicilor calitative de cercetare, analiza exemplelor practice, reflecția individuală și în echipă privind standardele internaționale în scrierea academică și tehnicile calitative de cercetare în economie, etc.
În scopul de a sprijini formabilii în atingerea excelenței academice și a contribui la creșterea vizibilității și impactului cercetărilor în domeniul economic la nivel național și internațional, agenda instruirii a fost una complexă și divizată pe module:
- Modulul I. Înțelegerea comunității în care ne înscriem (KYC);
- Modulul II. Delimitarea cadrului articolului (KYP);
- Modulul III. Redactarea articolului (metoda MRCI);
- Modulul IV. Metode, tehnici calitative de cercetare în economie.
Personalul științifico-didactic și auxiliar al ASEM și-a actualizat cunoștințele cu referire la tematica menționată, explorând standardele în scrierea academică, atât de esențiale pentru publicarea în revistele internaționale, precum și tehnicile calitative de cercetare, relevante pentru contextul economic actual.
Pe parcursul celor două zile de instruire, inspirația și dedicarea dnei formator Dorina Roșca au fost remarcabile. Cu acest prilej, exprimăm sincere mulțumiri și apreciere dnei formator Dorina Roșca pentru expertiza, contribuția valoroasă și altruismul manifestat în parteneriatul formator-formabili. Or, în echipă, reușim să dobândim cunoștințe esențiale despre scrierea academică și tehnicile calitative de cercetare, să dobândim un nivel înalt de expertiză profesională, să creștem vizibilitatea cercetărilor efectuate la nivel internațional, să îmbunătățim calitatea educației și cercetării în domeniul economic.