Concursul Excel Maraton, ediția a II-a

La data de 4 aprilie 2025, a fost dat startul celei de-a doua ediții a Concursului Excel Maraton, organizat de Facultatea Tehnologii Informaționale și Statistică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM). Evenimentul a adunat studenți pasionați de tehnologia informației, care au avut ocazia să își demonstreze abilitățile avansate în utilizarea programului MS Excel.

La deschiderea evenimentului a participat doamna Victoria Musienco, șefa serviciului tehnologiei informației și comunicațiilor din cadrul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Dumneaei a subliniat importanța organizării unor astfel de concursuri care promovează și stimulează studierea unui instrument esențial în educația tehnologică și economică.

Concurenții au avut la dispoziție două ore astronomice pentru a-și demonstra competențele și cunoștințele în utilizarea Excel. Toți participanții au arătat abilități solide în domeniu, iar nivelul de performanță a fost unul ridicat, ceea ce reflectă talentul și pregătirea acestora în domeniul tehnologiilor informaționale.

În data de 7 aprilie 2025, au fost premiați câștigătorii concursului:

Locul IPostu Daniela, Facultatea REI, anul 3, ASEM.
Locul IITodorova Ecaterina, Facultatea BAA, anul 1, ASEM și Șterbeț Anastasia, Facultatea CON, anul 1, ASEM.
Locul IIINaukina Valentina, Facultatea BAA, anul 1, ASEM.
MențiuneFurtuna Irina, Facultatea CON, anul 1, ASEM.
MențiuneTrandasir Xenia, Facultatea BAA, anul 1, ASEM.
MențiuneMardari Nicoleta, Facultatea BAA, anul 1, ASEM.

Felicităm toți câștigătorii și îi încurajăm pe toți participanții să continue să își îmbunătățească abilitățile pentru edițiile viitoare ale concursului.

Adresăm sincere mulțumiri sponsorului general al evenimentului – compania Linella, care a oferit premii bănești câștigătorilor. De asemenea, aducem mulțumiri pentru susținerea acordată în organizarea concursului companiilor PCB ProcreditBank, Coca-Cola HBC Moldova și administrației ASEM.