Mobilitate de studiu la Universitatea din Liechtenstein

Studentele Livia Dombrovschi și Alina Obrejanu, de la specializarea Economie Mondială și Relații Economice Internaționale din cadrul Facultății Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice din Moldova, au participat la un stagiu de mobilitate academică Erasmus+ la Universitatea din Liechtenstein.

Această experiență le-a oferit oportunitatea de a se familiariza cu un sistem educațional orientat spre interactivitate, studii de caz și aplicabilitate practică. Pe lângă activitățile academice, studentele au explorat cultura și peisajele spectaculoase ale unei țări germanofone, descoperind specificul local și valorile comunității din Liechtenstein.

Integrarea într-un mediu internațional le-a permis să-și dezvolte competențele lingvistice și interculturale, dar și să stabilească legături valoroase cu studenți din diverse colțuri ale lumii. Mediul academic modern, metodele inovatoare de predare și colaborarea internațională au contribuit semnificativ la consolidarea pregătirii profesionale și personale a participantelor.