Programul „Școala finanțelor moderne”, ed. a IV-a pentru studenții și masteranzii ASEM

Academia de Studii Economice din Moldova în parteneriat cu Banca Națională a Moldovei, Banca Națională a României și Academia de Studii Economice din București lansează cea de-a IV-a ediție a programului „Școala Finanțelor Moderne”.

Programul se va desfășura în perioada 26 iulie – 3 august 2025, la București, România, și reunește 17 studenți și masteranzi ai ASEM, selectați printr-un concurs riguros. Aceștia se remarcă prin potențialul și dedicația lor în promovarea educației financiare în comunitățile lor.

Pe parcursul programului, participanții vor beneficia de:

  • prelegeri susținute de experți și profesori de renume;
  • întâlniri cu reprezentanți ai sectorului financiar-bancar;
  • activități aplicate și sesiuni practice;
  • experiențe culturale în orașe precum Iași, Sinaia, Brașov și Suceava.

La evenimentul de lansare, guvernatoarea BNM Anca DRAGU, a declarat „Educația financiară este o investiție strategică în viitor. Astăzi, oferim tinerilor cunoștințe și exemple practice pentru a înțelege economia, a-și gestiona bugetul personal și a contribui activ la dezvoltarea societății. BNM sprijină această inițiativă pentru că avem convingerea că o societate educată din punct de vedere financiar este una puternică și responsabilă. Apreciem implicarea partenerilor noștri: BNR și ASE București, care contribuie activ, inclusiv prin sprijin financiar, la realizarea acestui program și la consolidarea unui cadru educațional durabil și valoros pentru tinerii din Republica Moldova”.

La final, participanții vor organiza sesiuni de educație financiară în mediul rural, contribuind la dezvoltarea unei culturi economice solide în întreaga țară.