ASEM și Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) au încheiat un Acord de cooperare

La 30 septembrie 2025, Academia de Studii Economice din Moldova, reprezentată de Rectorul Alexandru Stratan, dr. hab., prof. univ., academician și Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), în persoana reprezentantului național, Anne-Marie Deutschlander, au stabilit un parteneriat strategic, care s-a încununat cu semnarea unui Acord de cooperare.

UNHCR, un organ subsidiar al Organizației Națiunilor Unite, în temeiul Statutului său din 1950, al Convenției Organizației Națiunilor Unite din 1951 privind statutul refugiaților și al rezoluțiilor ulterioare ale Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, are mandatul de a oferi protecție internațională, asistență și soluții refugiaților și altor categorii de persoane aflate în dificultate, precum și de a preveni și reduce apatridia.

Întrucât Academia de Studii Economice din Moldova este membru important al rețelei de protecție a refugiaților, contribuind la activitățile lor de cercetare, predare, extindere, facilitare a accesului și advocacy, UNHCR recunoaște necesitatea diseminării temei protecției internaționale a refugiaților, prin publicații comune, traduceri de documente și organizarea de evenimente pentru diseminarea temei refugiaților în Moldova, mai ales că educația facilitează integrarea refugiaților ca instrument de promovare socială, formare profesională și acces la cultură și incluziune cetățenească.

În acest sens, colaborarea va facilita susținerea și dezvoltarea activităților educaționale, de cercetare și comunicare cu comunitatea, implicând studenți, profesori și cercetători ai ASEM, cu susținerea UNHCR.