Masa rotundă studențească „Protecţia drepturilor omului în sistemul național de garanții”

Tradițional, cu ocazia marcării Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, la Academia de Studii Economice din Moldova sunt organizate mai multe evenimente științifice.

Astfel, la 10 decembrie curent, membrii Departamentului „Drept”, Facultatea „Economie Generală și Drept”, au organizat masa rotundă studențească cu genericul „Protecția drepturilor omului în sistemul național de garanții”.

Cu un discurs de deschidere adresat participanților și celor prezenți la eveniment a venit Rectorul ASEM, Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., academician, care a subliniat că protecția drepturilor omului reprezintă un subiect de maximă importanță pentru societatea contemporană. Dumnealui a menționat că susține ideea de organizare a unor asemenea întruniri, prin implicarea civică a tinerilor și crearea unui spațiu de dialog constructiv între studenți, profesori și specialiștii din domeniu.

Aurel BĂIEȘU, dr. hab., prof. univ., ex-judecător al Curții Constituționale a Republicii Moldova, invitatul special al mesei rotunde, a relatat despre evoluția istorică a instituției protecției drepturilor omului și despre necesitatea promovării acestor valori, prin organizarea manifestațiilor științifice.

Studenții anului I și III ai programului de studii „Drept”, participanții mesei rotunde, au abordat subiecte de maximă importanță, precum: rolul instituțiilor naționale în respectarea și promovarea drepturilor omului, eficiența cadrului legislativ, cooperarea dintre autorități și societatea civilă, impactul standardelor internaționale asupra sistemului juridic național.

Raportorii și tematicile propuse spre informare au fost:

  1. Daniel Tomșa, Protecția dreptului la un proces echitabil în Republica Moldova, evoluți și provocări, coordonator științific: Veaceslav Zaporojan, dr., conf. univ.;
  2. Alisa Ursu,  Dreptul la viață: reglementări, protecție și limite, coordonator științific: Veaceslav Zaporojan, dr., conf. univ.;
  3. Cristian Țurcanu, Evoluția conceptului de drepturile omului în dreptul internațional, coordonator științific: Veaceslav Zaporojan, dr., conf. univ.;
  4. Lina Buinovschi, Organizațiile internaționale – vocea globală a drepturilor omului, coordonator științific: Veaceslav Zaporojan, dr., conf. univ.;
  5. Silvia Goreacii, Respectarea drepturilor fundamentale: pilonul statului de drept și democrației autentice, coordonator științific: Alina Codreanu, drd., asist. univ.;
  6. Domnica Cozacenco, Garantarea Drepturilor Omului: obligația statelor și responsabilitatea societății, coordonator științific: Veaceslav Zaporojan, dr., conf. univ.;
  7. Andreea Cojocaru-Țurcan, Evoluția și importanța drepturilor omului în societatea contemporană, coordonator științific: Alina Codreanu, drd., asist. univ.;
  8. Vlad Jaman, Dreptul la viață privată în era digitală: protecția datelor și riscurile tehnologice, coordonator științific: Veaceslav Zaporojan, dr., conf. univ.;
  9. Anastasia Lupașcu, Discriminarea – metodă de lezare a drepturilor şi libertăților omului, coordonator științific: Alina Codreanu, drd., asist. univ.;
  10. Mădălina Madan, Rolul Curții Europene a Drepturilor Omului la standardizarea drepturilor fundamentale, coordonator științific: Alina Codreanu, drd., asist. univ.;
  11. Ecaterina Stoicev, Impactul standardelor GDPR asupra sistemului naţional de garanţii privind drepturile omului, coordonator științific: Veaceslav Zaporojan, dr., conf. univ.;
  12. Alexandra Josan, Prevenirea şi combaterea hărţuirii sexuale şi morale în cadrul sistemului naţional de garanţii a drepturilor omului, coordonator științific: Veaceslav Zaporojan, dr., conf. univ.;
  13. Victoria Rosovschi, Inteligenţa Artificială şi protecţia drepturilor omului în sistemul naţional de garanţii a drepturilor omului, coordonator științific: Veaceslav Zaporojan, dr., conf. univ.;
  14. Cristina Ceban, Impactul CEDO asupra sistemului naţional de protecţie a drepturilor omului, coordonator științific: Veaceslav Zaporojan, dr., conf. univ.;
  15. Marcela Băţ, Raport dreptului naţional şi tratatelor internaţionale privind drepturile omului, coordonator științific: Veaceslav Zaporojan, dr., conf. univ.;
  16. Sofia Marciuc, Международные гарантии защиты прав детей: тенденции и проблемы, coordonator științific: Veaceslav Zaporojan, dr., conf. univ.;
  17. Anna Carapirea, Права беженцев и мигрантов: баланс безопасности и прав человека, coordonator științific: Veaceslav Zaporojan, dr., conf. univ.;
  18. Nicoleta Lipcanu, Drepturile fundamentale și protecția persoanelor vulnerabile în Republica Moldova, coordonator științific: Veaceslav Zaporojan, dr., conf. univ.;
  19. Andreea Pîslaru, Potecția vieții private și a demnității în contextul infracțiunilor digitale: garanții naționale, coordonator științific: Veaceslav Zaporojan, dr., conf. univ.;
  20. Dumitru Robu, Respectarea drepturilor omului în contextul integrării europene, coordonator științific: Alina Codreanu, drd., asist. univ.;
  21. Valeria Vlasiuc, Drepturile tinerilor la locul de muncă: provocări și tendințe, coordonator științific: Alina Codreanu, drd., asist. univ..

„Manifestația științifică a reprezentat o oportunitate valoroasă pentru schimbul de idei, dezvoltarea competențelor analitice și stimularea spiritului civic”, a menționat Veaceslav ZAPOROJAN, organizator și moderator al evenimentului.

„Cu adevărat, grație acestui eveniment științific, am reușit să descoperim, în acești tineri cercetători, un potențial ce merită a fi valorificat. Tematica drepturilor omului este mereu actuală, tocmai din acest motiv masa rotundă studențească și-a atins obiectivele propuse”, a concluzionat Alina CODREANU, organizator și moderator al evenimentului.