Dialog strategic ASEM – ASE București privind cooperarea transfrontalieră și valorificarea rezultatelor cercetării

Pe data de 28 mai 2026, în Academia de Studii Economice din Moldova s-a desfășurat „Atelierul academic de diseminare și dialog strategic”, desfășurat în cadrul proiectului „Consolidarea Rețelelor de Cercetare între România și Republica Moldova pentru dezvoltarea de modele de afaceri reziliente la nivel european”, (programul UEFISCDI PN IV – Cooperare Europeană și Internațională”).

Evenimentul a fost moderat și deschis de Victoria COCIUG, dr., conf. univ., Prorector pentru Cercetare și Parteneriate, Responsabil de Proiect ASEM, care a prezentat și obiectivele atelierului.

Cu mesaje de bun venit și de conținut tematic au fost prezenți: Rectorul ASEM Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., academician; Rectorul ASE București, Nicolae ISTUDOR, prof. univ., dr.; Adriana UNGUREANU, vice-șef, Direcția de reglementare și dezvoltare a mediului de afaceri din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării Economice al Republicii Moldova; Dorel PARASCHIV, prof. univ., dr., Prorector ASE București, Director de proiect.

Evenimentul a continuat cu dialogul academic-instituțional „Cooperarea transfrontalieră în cercetare și transferul rezultatelor către mediul socio-economic”, în cadrul căruia au fost abordate subiecte de actualitate privind dezvoltarea economică și reziliența organizațională.

Printre temele discutate s-au numărat:

  • Schimburile comerciale România – Republica Moldova. Implicații asupra modelelor de afaceri reziliente, Dorel PARASCHIV, Prorector ASE, prof. univ., dr., director proiect.
  • Impactul ESG asupra rezilienței companiilor, Radu CIOBANU, prof. univ., dr., Prodecanul FABBV ASE.
  • Programul „A doua șansă” în contextul dezvoltării unui ecosistem antreprenorial rezilient, Victoria COCIUG, dr., conf. univ., Prorector pentru cercetare și parteneriate, ASEM.
  • Relația dintre concurență și reziliență, Carolina PÂRCĂLAB, drd.

Evenimentul a evidențiat importanța colaborării dintre mediul academic, autoritățile publice și mediul de afaceri în dezvoltarea unor soluții inovatoare și sustenabile pentru provocările actuale. Totodată, atelierul a oferit o platformă valoroasă pentru schimbul de experiență, consolidarea parteneriatelor instituționale și promovarea rezultatelor cercetării cu impact asupra dezvoltării economice și sociale.