Curs de formare continuă „Prevenirea și combaterea corupției în sectorul public”

Expert Aktiv Group (EAG), România, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) și Școala de Formare Continuă ASEM (ȘFC ASEM), organizează cursul de formare continuă „Prevenirea și combaterea corupției în sectorul public”.

Evenimentul va avea loc la 26 august 2026, la MERCURE CENTER Hotel, Chișinău, și este destinat funcționarilor publici, conducătorilor de instituții, juriștilor și specialiștilor implicați în implementarea politicilor de integritate și anticorupție.

Programul abordează cadrul normativ național și internațional privind prevenirea corupției, Strategia Națională de Integritate și Anticorupție a Republicii Moldova, rolul Autorității Naționale de Integritate (ANI), evaluarea riscurilor de corupție și mecanismele interne de control și gestionare a acestora.

Participanții vor analiza, de asemenea, mecanismele de prevenire a mitei, traficului de influență și abuzului de putere, protecția avertizorilor de integritate, precum și jurisprudența și exemplele de bună practică din Uniunea Europeană și Republica Moldova.

Formatorii cursului: Mircea PEIU și Adrian IVAN, specialiști cu experiență în pregătirea experților în domeniul prevenirii și combaterii corupției și în investigarea fraudelor economice și informatice.

La finalul cursului, participanții vor primi certificat de absolvire emis de ASEM și EAG.

Tariful de participare este de 220 euro/participant și include accesul la prezentările cursului, mapa participantului cu materialele suport, sesiuni Q&A și coffee break.

Avantaj: pentru organizațiile care înscriu patru participanți, al cincilea beneficiază de instruire gratuită.

Termen-limită pentru înscriere: 19 august 2026.

Pentru informații și înscrieri:
EAG: 0753.025.978 | 021.311.71.01 | 0234.313.320 | office@expertaktiv.ro
ȘFC ASEM: (+373) 22 40 29 74 | formare.continua@ase.md