Un sistem de control intern managerial eficient presupune mai mult decât respectarea cerințelor de conformitate. Gestionarea riscurilor, procedurile clare, monitorizarea și responsabilitatea contribuie la creșterea eficienței și a performanței organizaționale.
Aceste aspecte vor fi abordate în cadrul cursului de formare continuă „Sistemul de control intern managerial: de la conformitate la performanță europeană”, organizat de EXPERT AKTIV GROUP (EAG), România, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Republica Moldova (ASEM).
Cursul se va desfășura la 3 septembrie 2026, la Centrul de conferințe MERCURE CENTER Hotel, Chișinău, și va fi susținut de Mircea PEIU, specialist în sistemul de control intern managerial, audit și managementul riscului.
Programul este destinat persoanelor interesate de consolidarea competențelor în domeniul controlului intern managerial, managementului riscurilor și auditului.
Participanții vor aprofunda cadrul normativ și standardele internaționale COSO, INTOSAI și OSGG 600/2018, cele cinci componente ale sistemului de control intern managerial, precum și procesele de identificare, evaluare, tratare și monitorizare a riscurilor.
De asemenea, vor fi abordate elaborarea și implementarea procedurilor operaționale, stabilirea și raportarea indicatorilor de performanță, rolul auditului intern și extern, precum și exemple de bune practici și studii de caz.
O componentă practică a instruirii va permite participanților să lucreze la elaborarea unei proceduri interne și a unei matrice a riscurilor.
La finalul cursului, participanții vor primi certificat de absolvire emis de ASEM și EAG.
Tariful de participare este de 220 euro/participant și include accesul la prezentările cursului, mapa participantului cu materialele suport, sesiuni Q&A și coffee break.
Pentru organizații este oferită o facilitate specială: la înscrierea a 4 participanți din aceeași organizație, al 5-lea beneficiază de instruire gratuită.
Termen de înscriere: 27 august 2026.
Pentru înscrieri și informații suplimentare:
EAG: 0753.025.978 | 021.311.71.01 | 0234.313.320 | office@expertaktiv.ro | expert_audit_group@hotmail.com
ȘFC ASEM: (+373) 22 40 29 74 | formare.continua@ase.md
Cursul oferă participanților instrumente practice pentru gestionarea riscurilor, îmbunătățirea procedurilor interne și orientarea sistemului de control managerial spre performanță.






