La 1 septembrie 2026, Academia de Studii Economice din Moldova a inaugurat oficial noul an universitar 2026–2027, în cadrul unei festivități desfășurate la Palatul Republicii. Evenimentul, dedicat Zilei Cunoștințelor, a reunit studenți, cadre didactice, conducerea ASEM, reprezentanți ai autorităților publice, părinți.
Festivitatea a debutat cu intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova și a imnului „Gaudeamus”, interpretate de Corul ASEM „Cantabile”, premiant la concursuri naționale și internaționale.
În mesajul său, Rectorul ASEM Alexandru STRATAN, dr. hab., prof. univ., academician, a adresat felicitări întregii comunități academice cu prilejul noului an universitar și le-a urat studenților perseverență, rezultate frumoase și un parcurs universitar valoros.
La eveniment au participat și reprezentanți ai autorităților publice. Galina RUSU, Secretar general al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, a transmis un mesaj de susținere comunității ASEM la începutul noului an academic.
Natalia SELEVESTRU, Secretar de Stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova și absolventă ASEM, Promoția 2000, a adresat un mesaj de încurajare noii generații de studenți.
Ion GUMENE, Secretar de Stat al Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova și absolvent al ASEM, a împărtășit studenților din experiența propriului parcurs profesional, evidențiind rolul educației, perseverenței și încrederii în propriile capacități în construirea unei cariere.
Studenții au fost în centrul evenimentului. Cristian NEGEL, student în anul III și reprezentant al Studenților ASEM, le-a adresat colegilor din anul I un mesaj de bun venit, împărtășind din experiența sa universitară. Reprezentanta noii generații, Bianca PERJU, absolventă a Liceului Teoretic cu Profil de Arte „Mihail Berezovschi” din Chișinău, a transmis, la rândul său, emoțiile, așteptările și aspirațiile studenților anului I.
Conform tradiției academice, momentul simbolic al transmiterii Cheii Cunoștințelor a marcat începutul noului parcurs universitar pentru studenții din anul I. Totodată, Rectorul ASEM, Alexandru STRATAN, i-a înmânat Biancăi PERJU Carnetul de Student, document care consfințește oficial apartenența la comunitatea academică ASEM.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic susținut de Corul ASEM „Cantabile”, iar studenții anului I au fost invitați să participe la întâlnirile cu conducerea facultăților, organizate în cadrul ASEM.
La început de an universitar, Academia de Studii Economice din Moldova urează tuturor studenților, profesorilor și angajaților un an academic cu rezultate frumoase, experiențe valoroase și noi oportunități de dezvoltare.
























