Programul de pregătire universitară avansată (PPA) reprezintă un ansamblu de discipline şi activităţi, pe care un(o) doctorand(ă) este obligat(ă) să le parcurgă în anul I de studii doctorale, pe parcursul a două semestre. Obiectivul lui principal este formarea doctoranzilor în vederea dobândirii de competenţe de cercetare ştiinţifică şi abilităţi de utilizare a cunoaşterii ştiinţifice.
Programul de pregătire universitară avansată se desfăşoară în baza unui plan de învăţământ, compus din discipline obligatorii şi opţionale. Planurile de studii pe specialități.
Pentru fiecare disciplină din Planul de învăţământ titularul disciplinei întocmeşte Programa disciplinei. Vezi Programele pentru disciplinele obligatorii şi optionale.
Activităţile didactice se organizează în formă de module, prin pregătirea în formaţiuni de studii (prelegeri, seminare, laboratoare) şi din activităţi de pregătire individuală. Vezi orarul pe module.
Limba de studii este limba română.
Examenele şi testele aferente cursurilor sunt organizate după finalizarea modulului. Nota minimă de promovare la examenul de specialitate este 8, la celelalte examene – 7.
ECTS dobândite în cadrul Programului de pregătire universitară avansată sunt înregistrate în borderouri şi procese verbale, care trebuie să conţină, cumulativ, minimum 40 ECTS aferente examenelor şi testelor. Creditele obţinute într-un program de pregătire avansată din străinătate pot fi recunoscute ca echivalente, echivalarea fiind decisă de Consiliul coordonator al Şcolii doctorale.
Pentru doctoranzii care nu au promovat examenele şi testele, se organizează, în luna septembrie, sesiune de recuperare. Nepromovarea examenelor şi testelor sau absenţa nemotivată a doctorandului la această sesiune repetată atrage după sine exmatricularea doctorandului.
Termenul de valabilitate a examenelor de doctorat şi a testelor constituie 7 ani.